Programe de cercetare

2022

Programul General de Cercetare al Colectivului de Istorie pentru 2020-2023:
Între tradiție și modernitate: elitele românești în „secolul cel scurt” (1918-1989)

Proiect de cercetare pe anul 2022:

Intelectuali și cultură în regimul comunist (1948-1989)

Argument:

Tema de cercetare este parte a proiectului managerială pentru perioada 2020-2023, Între tradiție și modernitate: elitele românești în „secolul cel scurt” (1918-1989).

În ultimii ani, istoricii consideră că secolul al XX-lea, „secolul cel scurt”, a început simbolic, ca spirit dominant, la finele Marelui război, în anii 1917-1918, odată cu triumful principiului de naționalitate și colapsul monarhiilor ierarhice, și s-a încheiat odată cu dizolvarea imperiului comunist, în 1989.

Secolul al XX-lea a fost secolul extremelor, în definiția dată de Eric Hobsbawn. Un secol care a cunoscut două războaie, ocupații, privațiuni, distrugere și omor, schimburi de populație și migrații, secolul ascensiunii și apoi al căderii statelor-imperii, al nașteri statelor naționale și apoi recenta diminuare a puterii lor prin ascensiunea corporațiilor multinaționale și a instituțiilor transnaționale. Ca referință majoră pentru secolul al XX-lea rămâne triumful ideologiilor, al fascismului și al comunismului. Potrivit marelui istoric Ernst Nolte, între cele două ideologii există o determinare cauzală. După preluarea puterii în Rusia de către comuniști, care amenințau cu o revoluție mondială, s-a instaurat fascismul în Italia și nazismul în Germania. Două regimuri care au rămas marcate, fascismul de marea tragedie a umanității, marea conflagrație și Auschwitz-ul, iar comunismul, de fenomenul Gulagului.

Secolul al XX-lea a fost și secolul intelectualilor, al elitelor intelectuale. Termenul a fost folosit pentru prima dată în sens peiorativ, caracterizându-i pe oamenii de știință, pe literați și pe artiștii care dezbăteau problemele societății și încercau să influențeze opinia publică și orientarea politică a partidelor, care s-au aflat fie între susținătorii comunismului, fie ai fascismului. Intelectualii au fost grupul cel mai angajat unor idealuri, chiar al unor dogme, dovedindu-se iresponsabili, încurajând la violență pe alții, considerând că ei se află la adăpost. O mare parte a elitelor intelectuale au păstrat o conduită moderată, împărtășind opinii liberale, dar stigmatul i-a costat, mulți fiind victime ale regimurilor totalitare, murind în închisori.

Premise istorice:

Comunismul a fost atât un instrument teoretic, de analiză și răsturnare a regimului capitalist, cât și o experiență istorică de transformare socială, politică, economică și culturală; o utopie, care a înflăcărat milioane de oameni și un proiect politic care a mobilizat o lume întreagă.

Cuvântul comunism a apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Conspirația Egalilor, pusă la cale de Gracchus Babeuf vorbea de proiectul unei societăți ideale, egalitare, care asigură fericirea pentru toți. Dar cuvântul a căpătat sens deplin la Karl Marx, autorul lucrării Manifestul Partidului Comunist, datând din 1848.

Comunismul, instalat în Rusia la sfârșitul războiului, exportat în Europa de Est, China, Coreea de Nord, Vietnam și Cuba după Marea conflagrație mondială, a impus o linie de demarcație între țările lumii, capitaliste și comuniste/socialiste.

Istoria comunismului a fost foarte puțin cunoscută, în virtutea secretului absolut care guverna partidele și regimurile comuniste, realitatea comunistă, dimensiunea criminală a totalitarismului comunist nu a putut fi cunoscută în întregime. Publicarea Cărții negre a comunismului, în 1997, a oferit pentru prima dată într-un cadru strict istoric o prezentare recurentă a terorii ca mijloc obișnuit de guvernare. Căderea comunismului în țările din Est a produs, potrivit lui Stéphane Courtois, o adevărată revoluție coperniciană în cunoașterea istoriei regimurilor comuniste. Dar, cunoașterea plenară s-a lăsat mult așteptată. În România, comuniștii au rămas la putere până în anul 1996. Însă, după 45 de ani de comunism, de manipulări și dezinformare, în cursul cărora au fost negate masacre, oamenii din fostele țări comuniste se considerau îndreptăți să cunoască adevărul. S-a așteptat mult de la deschiderea arhivelor, considerându-se că ele „nu mint”, că „arhivele demonstrează” etc. Dar arhivele nu sunt în sine surse ale adevărului, specialiști trebuie să le analizeze critic, să le verifice, să le compare etc. Au apărut memorii semnate de foști lideri comuniști, s-au creat institute specializate pentru studiul comunismului. Indiscutabil, după 32 de ani știm multe, dar comunismul are încă multe necunoscute. O privire dinspre experiențele istoriei locale și regionale poate detalia multe evenimente, poate aduce informații importante la înțelegerea comunismului românesc, întregind imaginea de ansamblu asupra secolului ideologiilor.

Prioritar, proiectul va reconstitui condiția intelectualilor în regimul comunist. Intelectualii au fost fie victime, fie colaboratori ai regimului, participând activ la construirea discursului politic propagandistic. După 1945, unii au luat drumul închisorilor, alții au urcat la tribuna PCR, obedienți politicii partidului, motivând apropierea de URSS ca pe o „necesitate istorică”, iar instalarea comunismului ca pe o „legitimitate istorică”. În numele „legității istorice” au contribuit la instalarea regimului totalitar, acceptând, dintr-un conformism doctrinar, eliminarea perspectivelor concurente în beneficiul unei singure opțiuni, aceea a marxism- leninismului. Din oportunism sau de teamă, să nu fie condamnați pentru „trădare”, intelectualii au acceptat, mai ales în anii '50, implicarea de partea „forțelor democratice, progresiste”. Dar, a fost și un atașamentul sincer, unii văzând în comunism „steaua lor norocoasă”, alții fiind atrași de condițiile materiale oferite, locuințe de lux, editarea operei, funcții bine plătite, concedii și pensii speciale (Michael Shafir, România comunistă, pp.262-272). Dar, mulți și-au dat seama că în timp și-au pierdut libertatea de creație, că partidul i-a transformat în indivizi în serviciul regimului, ca „producători culturali”. Însă, o mare parte a intelectualilor au ales calea retragerii, într-o formulă consacrată, „au spus indirect ceea nu puteau exprima direct” (J.F. Soulet). Cercetarea istoriei intelectualității, a oamenilor instruiții și a creatorilor, va întregi proiectul început în cadrul ICSU „Gheorghe Șincai” prin studiile anterioare, din perioada 2012-2020, punând în evidență faptul că intelectualii s-au aflat la originea marilor transformări din ultimele secole din istoria modernă și contemporană a României. Cu mențiunea că, potrivit celei mai cunoscute teorii despre intelectuali, ei reprezintă categoria socială care produce cultură (scriitori, poeți, artiști), care transmite cultură (profesorii, instituțiile de cultură) şi cei care trăiesc prin cultură, sau sunt, prin excelenţă, un produs al culturii. Prin urmare, atunci când ne referim la intelectuali îi avem în vedere pe savanţi, pe oamenii de litere, profesori, jurnalişti, artişti, medici, avocaţi, membri ai clerului, în funcţie de regimuri şi conjuncturi.

Conținut științific:

Cercetarea istoriei comunismului a cunoscut două momente, înainte și după 1989. În perioada comunistă, au fost „studiate” aspecte care priveau crearea partidului comunist, lupta în ilegalitate, biografia eroilor, cum au fost Vasile Roaită, Filimon Sârbu, preluarea puterii politice după 1945 prin lupta clasei muncitoare, dezvoltarea țării sub conducerea partidului comunist, viața eroică a conducătorului etc. După 1989 a apărut o altă istorie a comunismului, cercetat ca regim totalitar, în care un partid a dominat total societatea, deținând monopolul politic, supunând cetățenii țării voinței sale, stăpânind mijloacele de informare, sprijinindu-se pe o puternică propagandă, și prin monopolul asupra economiei, distrugând proprietatea privată. La aceste pârghii ale puterii s-au adăugat instrumentele terorii, Securitatea și Miliția. Având în vedere experiența colectivului de istorici și filologi de la ICSU „Gh. Șincai”, competențele științifice, proiectul va cerceta istoria regimului comunist din perspectiva experienței intelectualilor, a modului cum cultura a suportat utopia regimului comunist.

Cu toate că în istoriografia română s-au scris sute de studii despre comunism, regimul totalitar ascunde încă multe necunoscute, fie datorită unor prejudecăți, fie datorită dificultăților de documentare în arhive sau datorită metodelor de cercetare, uneori mai puțin adecvate studierii complexului fenomen al statului totalitar, care s-a întins pe o perioadă de circa 45 de ani. În societatea românească mai sunt oameni care nu se pot elibera de miturile comunismului: masele populare, lupta proletariatului, exploatatori și exploatați, proprietatea mijloacelor de producție etc. Intervine apoi contextul „lecturii” trecutului comunist, trecut prin propria cultură și educație. Istoriografia, așa cum se știe, este consubstanțială cu istoria, iar un discurs atemporal este imposibil. Istoricul și discursul istoric nu este imun la „sirenele” politicului, aducându-ne aminte de remarca scriitorului George Orwell, „Cine controlează trecutul, controlează viitorul”. În studierea comunismului intervine resentimentul victimelor (câte mai sunt în viață), nostalgia generațiilor mai vechi, indiferența tinerilor etc. În Vest, istoria comunismului nu se bucură în toate mediile academice de un interes prea mare. Specialiștii care aleg să se concentreze pe crimele comunismului sunt etichetați de dreapta. (V. Tismăneanu, Diavolul în istorie), p.53.

Un aspect important îl reprezintă, însă, sursele, izvoarele istorice, arhivele județene, arhiva Comitetului Central, Arhiva CNSAS, care cuprinde circa două milioane de dosare, care se întind pe 12 km liniari. La arhive se adaugă memoriile foștilor lideri comuniști, memoriile victimelor, presa, cinematografia, filme, microfilme din fondul Radio-Televiziunii, producția internă de studii, lucrările istoricilor străini ș.a. De asemenea, se impune cercetate arhivele ministerelor de externe din URSS, din Ungaria sau fosta Iugoslavie. În acest context, un prim capitol al proiectului va studia aspecte legate de izvoarele istorice ale cercetării regimului comunist, realizate din perspectiva fondurilor arhivistice județene, concret ale județului Mureș.

Un al doilea capitol va fi dedicat victimelor regimului, intelectuali din actualul județ Mureș. Mai mult decât eliminarea „dușmanilor de clasă”, regimul comunist a vizat dezagregarea societății civile. Astfel au căzut victime ale regimului totalitar persoane care se bucurau de o autoritate naturală în societate, prin prestigiu, cultură, care exercitau o putere spirituală și morală, profesori, scriitori, ziariști, cei care aparțineau prin convingerile asumate public vechiului regim.

Odată cu venirea comuniștilor la putere, în România, ca de altfel în toate țările lagărului comunist, s-a impus o transformare radicală a conținutului și prezentării presei. Beneficiind de tiraje foarte mari, citite și comentate inclusiv analfabeților, ziarele abundă în texte politice, cu articole despre economie, despre tehnologie, despre viața poporului muncitor. Presa și radioul, mai târziu televiziunea, aveau misiunea nu atât de a prezenta știri, cât mai ales de a convinge opinia publică să adere la ideile și programul Partidului Muncitoresc Român (PCR, din 1965). Prin școală și prin programe de instruire, cum era învățământul politic, obligatoriu pentru toți angajații, prin programe culturale, PCR a creat dogma oficială a supremației societății socialiste; cu mențiunea că pentru oamenii simpli, comunismul era mai puțin reprezentat de doctrină, cât mai ales de oamenii partidului. Astfel, cultul liderilor, al personalităților a atins paroxismul. Din întreg arsenalul propagandistic al partidului, presa a avut un rol major, presa scrisă și audio- vizuală, aspect relevat în cadrul proiectului prin capitolul cercetarea presei locale, respectiv a ziarului Steaua Roșie.

Dedicat condiției intelectualului în regimul comunist, proiectul va cuprinde capitole privind cultura, presa literară, istoriografia și biserica în contextul statului totalitar.

În literatura istoriografică dedicată regimului comunist se scrie tot mai mult de complici și complicitate, mai ales cu referire la intelectualii din Occident, unii deveniți o adevărată portavoce a propagandei sovietice. ( Vezi Thierry Wolton, Istoria mondială a Comunismului. Complicii). „Complicii” din Vest, care prin atitudinea lor publică au legitimarea crimele comunismului, vorbind despre faptul că „importanța scopului interzice condamnarea crimelor”(Maurice Merleau-Ponty), sau că violența este „moașa istoriei”, necesară „umanismului proletar” (Jean-Paul Sartre), au fost sensibilizați de ideologia marxistă sau prin importante „atenții”. În statele comuniste, complicitatea, cu unele excepții, a fost „sugerată” prin violență, prin eliminarea din viața publică a „indezirabililor”, cum a fost cazul Lucian Blaga. Rezultatul a fost impunerea realismului socialist din perioada proletcultistă (1944-1963), când ideologia a sufocat creația, o perioadă despre care s-a scris relativ mult în ultimii ani. După 1964 a intervenit o dezideologizare treptată a literaturii, o perioadă în care s-a încercat recuperarea timpului irosit, când instituțiile de cultură încurajau creația națională, când o serie de scriitori exilați, „expatriați” au devenit accesibili publicului cititor. A intervenit anul 1971, cu „tezele din iulie”, care au reprezentat semnalul declanşării unui proces de redogmatizare a culturii române, fapt ce a reprezentat un șoc pentru intelectuali. La reacția de apărare, de protejare a literaturii, a culturii, responsabilii cu propaganda PCR au recurs la miturile datoriei naționale, generate de complexele noastre istorice. Astfel, o serie de scriitori, poeți, istorici, reviste de cultură au participat, au devenit complici la tendințele de eroizare a istoriei, legitimând o anumită politică a partidului, a conducătorului. Nicolae Ceaușescu era prezentat ca urmaș al dacilor care au rezistat romanilor. În telegrama transmisă de participanții la Festivalul „Scriitorii și pacea”, desfășurat la Timișoara în 1982, se spunea: „În lumea contemporană, de atâtea ori așezată sub amenințarea celor mai teribile dezastre, numele Dumneavoastră strălucește ca una dintre cele mai înalte și luminoase steme ale păcii”.

În acest sens, evaluarea oamenilor de creație, scriitori, poeți, istorici, prin articolele publicate într-o revistele de cultură, cum este Vatra, poate fi deosebit de relevant; mai ales dacă analizăm activitatea redacțională a revistei prin cercetarea Fondului nr. 484, Comitetul pentru Presă și Tipăritură Târgu Mureș 1862-1972.

În aceeași situație s-au aflat și istoricii, invitați de regim să participe la o reconstrucție a trecutului, nu doar prin interpretarea marxistă a istoriei, ci și prin supralicitarea unei istorii care să întrețină patriotismul momentului. Istoriografia a fost aservită Programului Partidului din 1974, sprijinind discursul politic. O parte a istoriografiei a devenit obedientă, complice regimului, falsificând trecutul, căzând în capcanele propagandei oficiale despre patria aflată în pericol, intrând în polemici inutile cu istoriografia maghiară, bulgară sau sovietică. Dar, așa cum se întâmpla și în cultură, și la nivelul istoriografiei erau mai multe straturi, unele mai puțin sau deloc atinse de contagiunea politicului. Cu toate că o serie de studii pun în evidență pe apologeții sistemului, au fost istorici care, în condițiile de izolare față de lumea apuseană, au creat lucrări de real interes. Un exemplu de compromis și rezistență îl reprezintă și activitatea institutelor de cercetări trecute în 1970 în subordinea Academiei de Științe Sociale și Politice și crearea în cadrul lor a unor colective de sociologie-politologie, un capitol important al proiectului.

O țintă predilectă a regimului a fost biserica, singura instituție care putea concura partidul în controlul conștiinței. Ca urmare, biserica a reprezentat una din principalele ținte ale politicii totalitare, considerată un obstacol în calea impunerii modelului sovietic de societate. Cu atât mai mult au devenit o țintă bisericile catolice de cele două rituri, latin și grec. Dinamismul specific catolic, implicarea în viața socială, inclusiv ajutorul acordat celor aflați în suferință, erau manifestări greu de suportat de către regimul totalitar. Tradiționala solidaritate din lumea catolică, atașamentul remarcabil al episcopilor față de credința lor au reprezentat motive suplimentare pentru distrugerea Bisericii Greco-Catolice. Concret, regimul s-a concentrat pe ruperea legăturilor bisericii cu structurile internaționale din Occident și pe controlul total al clerului și al comunităților religioase. Pentru a întrerupe legătura cu Occidentul, în 1948 statul comunist a lichidat Biserica Greco-Catolică (Unită), arestând întreaga ierarhie și circa 600 de preoți. Mai greu a fost pentru regim să controleze sentimentul religios, un fenomen foarte complex, delicat, aspect care presupune investigarea atitudinii religioase, a vieții interioare, a cunoașterii. În acest sens, proiectul va cerceta mecanismele de atragere a preoților și a ierarhilor de partea statului comunist.

Având în vedere configurația etnică a spațiului cultural al județului Mureș, al regiunii de sud-est a Transilvaniei, în cadrul proiectul se vor dezvolta cercetări legate de condiția minorităților etnice în regimul comunist, raporturile dintre majoritate și minoritate, începând cu perioada internaționalistă din anii '50, până la perioada naționalismului ceaușist, când prin politici de deculturalizare s-a încercat depersonalizarea identității naționale.

Principalul instrument de control al statului comunist asupra cetățenilor l-a reprezentat Securitatea, prin urmărirea permanentă, punerea la stâlpul infamiei a persoanelor și a comunităților, pierderea locului de muncă, crearea unui climat de frică, de suspiciune, crearea informatorului etc. Din această perspectivă, se vor studia cazurile unor intelectuali urmăriți, arestați, victime ale ofițerilor de securitate, așa cum rezultă din arhivele de la CNSAS sau din fondurile arhivelor județene, cum este fondul Direcția Regională MAI Mureș-Autonomă Maghiară.

Istoria intelectualilor în perioada comunistă va fi raportată la valorilor și principiile liberale ale Europei din a doua jumătate a secolului al XX-lea, prin urmare proiectul se va întregi cu capitolul Propaganda oficială externă: politici, instituții, oameni.

Proiectul, susținut pe importante rezultate științifice acumulate prin cercetări anterioare, valorificate în circa 30 de volume și peste 150 de studii, va întregi istoria intelectualității și a elitelor intelectuale în secolul al XX-lea, oferind noi ipoteze asupra rolului intelectualului în condițiile regimului totalitar, un timp al conflictelor și al persecuțiilor, al trădărilor și al complicităților.

Metodologie:

In realizarea proiectului, se vor îmbina metodele de cercetare specifice istoriei cu cele ale istoriei literare, ale sociologiei istorice și ale filosofiei. Întreaga reconstituire se va susține prin cercetarea fondurilor arhivistice aparținând instituțiilor ecleziastice și de cultură, presei, vieții religioase reflectată în discursul public al ierarhilor.

Capitolele proiectului:

1. Instinctualii: victime și colaboratori (Cornel Sigmirean);
2. Istoria intelectualității în istoriografia comunistă (Simon Zsolt);
3. Rezistență și colaborare în Biserica Ortodoxă: Canonizările de sfinți ortodocși în timpul regimului comunist. Între tradiție și inovație (Ionuț Biliuță);
4. Pentru o etică a cercetării arhivelor poliției secrete: istoria clandestinității religioase scrisă de Securitate (Anca Șincan);
5. Preocupări identitare locale într-un organ de presă revitalizat in exil. Cazul „Neue Kronstädter Zeitung” (Marian Zăloagă);
6. Biserica în istoriografia comunistă ?(Corina Teodor);
7. Alternanța modernism - antimodernism ca tipar al universului cultural românesc (1945-1989)” (Nicoleta Sălcudean);
8. Revista „Vatra” la judecata istoriei (Iulian Boldea);
9. Contribuții la o istorie a comunismului: ofițerul de securitate în Epoca Ceaușescu – mit, model, formare, activitate (Narcis Martiniuc);
10. Lucian Blaga şi opera sa în regimul totalitar stalinist ( Eugeniu Nistor);
11. Discursul propagandistic comunist reflectat în presa scrisă: istoria PCR (Corina Hațegan);
12. Discursul naționalist în anii '80. Repere interbelice (Ferencz József Truța);
13. Propaganda oficială externă: politici, instituții, oameni (Maria Costea);
14. Relațiile interetnice la intelectualii din Regiunea Autonomă Maghiară (Tatiana Scurtu)

Termen de încheiere a proiectului: 22 decembrie 2022

Diseminare : Organizarea unei conferințe naționale, cu participare internațională: Intelectuali și cultura în regimul comunist (1948-1989);

Termen: 30 septembrie 2022

Publicarea volumului de studii: Intelectuali și cultura în regimul comunist (1948-1989);

Termen: februarie 2023

Bibliografie generală:

1. Arendt, Hannah, Originile totalitarismului, București, Ed. Humanitas, 2006.
2. Ball, Terence, Dagger, Richard, Ideologii politice și idealul democratic, Iași, Ed. Polirom, 2000.
3. Besançon, Alain, Nenorocirea secolului: despre comunism, nazism și unicitatea „Șoah”-ului, București, Ed. Humanitas, 2007.
4. Boia, Lucian, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950, București, Ed.Humanitas, 2011.
5. Cernat, Paul, Manolescu, Ion, Mitchievici, Angelo, Stanomir, Ioan, Explorări în Comunismul românesc, vol II, Iași, Ed. Polirom, 2005.
6. Cioroianu, Adrian, A fost odată ca niciodată: Partidul Comunist Român(1921- 2021): pentru o istorie dezinhibată a „viitorului luminos”, Iași, Ed. Polirom, 2021.
7. Cipăianu, George, Catolicism și comunism în România: 1946-1955: o perspectivă diplomatică franceză, Cluj-Napoca, Ed. Argonaut, 2015.
8. Copilaș, Emanuel, Națiunea socialistă: Politica identității în Epoca de Aur, Iași, Ed. Polirom, 2015.
9. Corobca, Liliana, Panorama comunismului în România, Iași, Ed. Polirom, 2020.
10. Cosmin Popa, Intelectualii lui Ceaușescu și Academia de Științe Sociale și Politice (1970-1989), București, Ed. Kronika 2018.
11. Courtois, Stéphane, Comunism și totalitarism, Iași, Ed. Polirom, 2011.
12. Deletant, Dennis, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej și statul polițienesc, 1948-1965, Iași, Ed. Polirom, 2001.
13. Durandin, Catherin, Discurs politic și modernizare în România (sec. XIX-XX), Cluj-Napoca, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2001.
14. Elite comuniste înainte și după 1989, Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Iași, Ed. Polirom, 2007.
15. Gheorghiu, Mihai Dinu, Intelectualii în câmpul puterii: morfologii și traiectorii sociale, Iași, Ed. Polirom, 2007.
16. Judt, Tony, Reflecții asupra unui secol XX uitat: reevaluări, Iași, Ed. Polirom, 2011.
17. Oprea, Marius, Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente. 1949- 1989, Iași, Ed. Polirom, 2002
18. Orwell, George, Despre adevăr, Iași, Ed. Polirom, 2020.
19. Riemen, Rob, Noblețea spiritului: un ideal uitat, București, Ed. Curtea Veche, 2008.
20. România de la comunism la postcomunism: criză, transformare, democratizare, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Iași, Ed. Polirom, 2020.
21. Selejan, Ana, Glasul patriei. Un cimitir al elefanților în comunism, Ed. Vremea, 2012.
22. Selejan, Ana, Reeducare și prigoană, Ed. Thausib, 1993.
23. Selejan, Ana, Trădarea intelectualilor, Ed. Transpres, 1992.
24. Shafir, Michael, România comunistă (1948-1985). O analiză politică, economică și socială, București, Ed. Meteor Press, 2020.
25. Soulet, Jean-François, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre, Iași, Ed. Polirom, 1998.
26. Soulet, Jean-François, Istoria Europei de Est de la al doilea război mondial până în prezent, Iași, Ed. Polirom, 2008.
27. Tănase, Stelian, Elite și societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej 1948-1965, București, Ed. Humanitas, 1998.
28. Tismăneanu, Vladimir, Diavolul în istorie. Comunism, fascism și câteva lecții ale secolului XX, București, Ed. Humanitas, 2013.
29. Vasile, Cristian, Între Vatican și Kremlin, București, Ed. Curtea Veche, 2003.
30. Velimirovici, Felician, Istorie și istorici în România comunistă (1948-1989), Cluj-Napoca, Ed. Mega, 2015.
31. Wolton, Thierry, O istorie mondială a comunismului: încercare de investigație istorică, vol. I: Cu pumnul de fier: Călăii, București, Ed. Humanitas, 2018
32. Wolton, Thierry, O istorie mondială a comunismului: încercare de investigație istorică, vol. III: Un adevăr mai rău decât orice minciună; Complicii, București, Ed. Humanitas, 2020.
33. Zub, Alexandru, Orizont închis: istoriografia română sub dictatură, Iași, Ed. Institutul European, 2000.

Tg. Mureș, 15 noiembrie 2021

Director,
Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean

2021

Programul General de Cercetare al Colectivului de Istorie pentru 2020-2023:
Între tradiție și modernitate: elitele românești în „secolul cel scurt” (1918-1989)

I. Proiect de cercetare pe anul 2021:

Biserică și societate în perioada interbelică

Argument:

Tema de cercetare este parte a proiectului de cercetare managerială pentru perioada 2020-2023, Între tradiție și modernitate: elitele românești în „secolul cel scurt” (1918-1989).

Premise istorice:

Tema propusă pleacă de la premisa prezenței în societatea românească a unui proiect modernizator, atât în Transilvania, promovat încă din secolul al XVIII-lea, prin politica lui Iosif al II-lea, cât și în viitorul Regat al României, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. Întregul proces de modernizare a generat adeziuni, dar și tensiuni, riposte, întreaga cultură română fiind marcată de disputa modernitate vs tradiție, cunoscând forme maxime de confruntare în perioada interbelică. A fost perioada în care societatea românească era marcată de diferite clivaje, unele istorice, amplificate de unirea de la 1918 în statul român a unor teritorii care până atunci au aparținut la alte arii de cultură și civilizație. Printre clivajele prezente în societatea interbelică s-au remarcat cele culturale, etnice, politice, religioase etc.

Așa cum se știe, perioada interbelică, epoca de aur a culturii românești, a fost marcată de marea dezbatere dintre moderniști, care considerau că România este destinată unei dezvoltări conforme cu cultura și civilizația europeană, și tradiționaliști, care căutau să orienteze România în conformitate cu trecutul autohton. Curentul tradiționalist, sau antimodernist, a apărut în cultura română în deceniul șase al secolului al XIX-lea, odată cu întemeiera societății „Junimea”. Inspirându-se din teoriile istoriciste ale filosofiei romantice germane și din ideile evoluționiste ale lui Herbert Spencer, Titu Maiorescu, principalul reprezentant al junimismului, remarca o abatere a României de la principiile dezvoltării organice. Considera că imitarea instituțiilor Europei Occidentale crease o „antinomie paralizantă între formă și fond”. Criticile la adresa modelului occidental în societatea românească au devenit tot mai radicale la începutul secolului al XIX-lea. Constantin Rădulescu-Motru, psiholog, filosof, inspirându-se din postromanticii germani, aprecia superioritatea „culturii” față de „civilizație”, făcând din sat inima tradiției naționale. Pe aceeași linie va merge și grupul scriitorilor de la Sămănătorul, în frunte cu Nicolae Iorga. În perioada interbelică, tradiționaliștii au respins raționalismul reprezentat de Imanuel Kant și de succesorii lui, fiind fascinați de anti-raționaliști, cum era Nietzsche, sau de relativismul propus de Eistein și Dilthei. Pritre tradiționaliștii interbelici s-au numărat Nichifor Crainic, care considera credința ortodoxă ca fiind singura temelie pe care se poate edifica România, și teologul Dumitru Stăniloaie, care proclama contopirea totală a etnicului cu ortodoxia. Un alt antimodernist a fost Nae Ionescu, teoreticianul trăirismului, varianta românească a existențialismului. Dar, perioada interbelică a însemnat și nașterea unei noi generații, hotărâtă să ofere un nou echilibru „spiritual României”, grupată în jurul revistei Criterion. Printre membrii ei s-au numărat Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu ș.a. Ei criticau deschis mediocritatea existenței burgheze, considerând că misiunea lor, după cum spunea Mircea Vulcănescu, era „să asigure unitatea sufletului românesc”, adică să determine reconstrucția spirituală a României. Apreciau pozitiv rolul ortodoxiei, dar nu erau ortodoxiști. La curentul tradiționalist este atașat, uneori și poetul și cel mai original filosof al României secolului al XX-lea, Lucian Blaga. El a recunoscut contribuția adusă de ortodoxie la formarea vieții culturale românești, dar nu o considera hotărâtoare în originalitatea spiritului românesc, în crearea identității românești. Blaga era însă convins că spiritualitatea românească s-a păstrat în forma cea mai pură în lumea rurală.

În replică, criticul literar Eugen Lovinescu a dezvoltat teoria sincronismului pentru a explica inevitabila asimilare a românilor în cultura occidentală. La fel afirma și sociologul Mihail Ralea. Adept al speficului național în cultură, Ralea s-a delimitat de ortodoxism și de adepții românismului integral.

Conținut științific:

O notă aparte a reprezentat în perioada interbelică mozaicul confesional al României, cu două biserici care-și revendicau statutul de „biserici naționale”, Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică. Fiecare dintre cele două biserici, una în numele preponderenței și a rolului istoric, cea ortodoxă, cealaltă, greco-catolică, în numele tradiției culturale și a contribuției aduse la crearea națiunii, și-au disputat legitimarea ca biserici naționale. Relațiile dintre ele și dialogul cu celelalte biserici, catolică, reformată, unitariană sau mozaică au întregit spectrul confesional al României interbelice; cu atât mai mult cu cât tabloul confesional s-a suprapus în cele mai multe cazuri peste cel etnic, minoritățile naționale reprezentând 28,9% din populația României. Ca urmare, fiecare confesiune s-a străduit să-și demonstreze loialitatea națională. Dacă biserica protestantă considera apartenența la națiune drept rezultatul alegerii deliberate a individului, ortodoxismul a văzut națiunea ca destin, aparținând unei singure religii. De aici s-a născut ideea unificării, dezvoltându-se „misiunea interioară” de care vorbea mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan. Din aceste perspective, etno-confesionale, s-au născut politici culturale și proiecte educaționale. Dacă în numele tradițiilor, unii doreau permanentizarea trecutului, cum a fost gruparea de la revista „Gândirea”, pentru alți oameni de cultură, cum a fost Lucian Blaga, trecutul era investigat doar pentru a cunoaște fenomenele originale ale existenței umane, pentru a inaugura o nouă epocă a spiritualității. Moderniștii, cum au fost Eugen Lovinescu și Mihail Ralea, au respins influența bisericii în viața culturală a românilor.

Două probleme au fost majore pentru România, ruralitatea țării și problema minorităților. În primul rând, România era o țară formată în proporție de 80% din țărani, fapt ce conferă un sens istoriei naționale, prin tradiția pe care o impune, perpetuând în cultura română un puternic curent antiiluminist, sau modernism reacționar după cum l-a numit Jeffrei Herf, un curent care romantiza țărănimea.

În al doilea rând, biserica a oferit și în perioada interbelică un cadru de viaţă comunitară, iar preotul, elita satului, prin orizontul său cultural şi autoritatea religioasă, reprezenta pentru majoritatea enoriaşilor modelul, referinţa socio-culturală, atât în relaţiile de familie, cât și în relaţia cu puterea politică şi cu celelalte instituţii ale statului. Preoţii au reprezentat modelul pentru marile idealuri, educaționale, naţionale și religioase ale românilor. În al doilea rând, prin unificarea Transilvaniei, Bucovinei și Basarbiei cu Regatul român, țara avea aproape 30% minorități naționale, care aveau în biserică un adevărat bastion național, în fața politicii de unificare a statului român. Biserica și preoții bisericilor catolică, calvină, lutherană și unitariană reprezentau prin școlile confesionale adevărate enclave culturale în statul național român. În întreaga Transilvanie, la începutul anilor '20 a avut loc o reînviere a școlilor confesionale, cele reformate și unitariene dublându-și numărul, de la 349 la 690, între 1918 și 1920. Era apoi politica statului român de recuperare a românilor maghiarizați din Secuime, unde statul român a investit eforturi mari pentru ca elevii care proveneau din familii maghiarizate să treacă de la școlile bisericilor minorității maghiare la cele românești de stat. La maghiari, fenomenul religios cunoaște metamorfoze greu de conceput înainte de 1918: biserica reformată și catolică au depășit barierele confesionale din trecut, devenind biserici naționale. Ca urmare, bătăliile identitare în Ardeal se desfășurau prin biserică și prin școlile confesionale.

Apartenența românilor din Ardeal la două biserici, greco-catolică și ortodoxă, putea reprezenta, pentru unii, o amenințare la adresa unității. Un aspect foarte bine ilustrat de dezbaterile din jurul Concordatului, un tratat contestat de Biserica ortodoxă, dar, în mod paradoxal, și de Biserica Romano-Catolică, nemulțumită de contopirea celor două episcopii, de Oradea și Satu Mare.

În concluzie, proiectul de cercetare al colectivului de istorici, filologi și filosofi de la ICSU „Gheorghe Șincai” pe anul 2021, Biserică și societate în perioada interbelică, va aprofunda cercetările consacrate în anul 2020, oferind noi ipostaze ale vieții religioase în cultura română, în societatea românească. Ipoteza „clasică” potrivit căreia modernizarea a generat declinul inevitabil al religiei și-a pierdut puterea de convingere. Parcurgând istoria românilor în epoca modernă și contemporană, împărtășim tot mai mult concluzia lui Arnold Toynbee, care, în studiile sale de filosofia istoriei, spunea că toate culturile mari sau mici pornesc și sunt întemeiate de anumite structuri religioase. În fond, instituționalizarea în mod plenar a bisericii la români s-a petrecut în plină epocă modernă. În plină epocă modernă, în secolele al XIX-lea și al XX-lea, a avut loc o redefinire a sacrului și a profanului, a bisericii în relație cu viața individuală și socială. Educația, credem, i-a apropiat pe oameni de biserică nu i-a separat.

Obiective:

Cercetarea relației dintre „biserică” și „societate” în România interbelică din perspectiva marii dezbateri, tradiție și modernitate, particularizată la spațiul etno-cultural și politic al Transilvaniei. Întreaga reconstituire se va raporta la „elita purtătoare de valori”, la cei care prin formație, activitate, creație pot fi asociați valorilor dominante ale societății.

Originalitate:

Reconstituirea raporturilor dintre tradiție și modernitate din perspectiva rolului bisericii în societate, într-o perioda de redefinire a națiunii, după 1918, sub presiunea imperativului construirii națiunii. „Am făcut Italia, acum trebuie să-i facem pe Italieni”, spunea Massimo d' Azeglio în 1860.

Metodologie:

Cercetarea va îmbina metodele de cercetare specifice istoriei cu cele ale sociologiei istorice și filosofiei. Întreaga reconstituire se va susține prin cercetarea fondurilor arhivistice aparținând instituțiilor ecleziastice, a presei transilvane, a programelor școlare și a discursului public al bisericilor istorice, prin cercetarea programelelor și proiectelor politice, analizate din perspectiva ideologiei politice a timpului, a strategiilor politice impuse de realitățile rezultate după Unire.

Capitolele proiectului:

1. Unificarea: confesiune, națiune și politică. Destinul elitei politice ortodoxe și greco-catolice în România interbelică (Cornel Sigmirean);
2. Învățământ și confesiune în România interbelică: reformați, unitarieni și catolici (Simon Zsolt);
3. „Naționalizare” și confesiune în învățământul teologic interbelic (Ionuț Biliuță);
4. Elitele ecleziastice și politica României interbelice: dialogul interconfesional dintre ortodocși și greco-catolici (Anca Șincan);
5. De la națiune dominantă la statutul de minoritate: sașii și Biserica Lutherană din Transilvania în perioada interbelică (Marian Zăloagă);
6. Convergențe istoriografice: greco-catolici și ortodocși (Corina Teodor);
7. Misionarism greco-catolic și literatură: revistele Bisericii Greco-Catolice din perioada interbelică (Nicoleta Sălcudean);
8. Între sacru și profan: proza transilvană interbelică la scriitorii Ion Agârbiceanu și Alexandru Ciura (Iulian Boldea);
9. Superstiție și sacru în opera mitropolitului Alexandru Niculescu (Narcis Martiniuc);
10. Opțiuni ideologice în filosofia românească interbelică. Ortodoxismul la Lucian Blaga, Constantin Rădulescu-Motru și Dumitru Stăniloaie (Eugeniu Nistor);
11. Eroi și eroizare în revistele religioase interbelice. Perspective confesionale (Corina Hațegan);
12. Biserică și igienă: eugenismul în cultura română și maghiară. Studiu comparat (Ferencz József Truța);
13. România și diplomația europeană: petițiile bisericilor din Transilvania în arhivele Bruxellului (Maria Costea);

Termen de închere a proiectului: 22 decembrie 2021

Diseminare : Organizarea unei conferințe naționale, cu participare internațională, Biserică și societate în perioada interbelică;

Termen: 30 iunie 2020

Publicarea volumului de studii: Biserică și societate în perioada interbelică;

Termen: februarie 2022

II. Proiecte individuale ale cercetătorilor I.C.S.U. „Gheorghe Şincai”:

1. Cornel Sigmirean, Intelectualii români și nașterea națiunii moderne. Reconstituire prosopografică (1454-1919) Prin proiectul de cercetare Intelectualii români și nașterea națiunii moderne. Reconstituire prosopografică (1454-1919) ne propunem o reconstituire complexă a fenomenului frecventării universităților europene de către români, începând cu secolul al XV-lea, când s-au înregistrat primii studenți de origine română la studii la Paris și Cracovia. Proiectul va reconstitui filierele universitare de acces a spiritului european în cultura română și va pune în evidență rolul intelectualilor în nașterea națiunii moderne. Prin prezentarea prosopografică a românilor care au urmat studii universitare între anii 1454 și 1919 vom pune la dispoziție un dicționar al personalităților transilvane, care poate pregăti elaborarea unei viitoare enciclopedii a elitelor românești din Transilvania.

2. Nicoleta Sălcudeanu, Antimodernismul ca secvență a universului ideilor interbelice. Clivajul instaurat în cultura română între curentul tradiționalist și cel modernist este unul doar aparent. În fapt, universul cultural românesc al ideilor reprezintă o secventa in nuce a circulației curente de idei europene cu, firește, determinările sale culturale specifice, dar si cele geografice sau regionale. Iar aceste idei s-au intrepătruns continuu, neputându-se trasa o delimitare fermă între sferele ideatice supuse, în mod real, unei contaminări reciproce. În cultura română interbelică, intrepătrunderea de idei este mai lesne observabilă la nivelul presei culturale, dar și în literatura dominată inevitabil de aceleași influențe manifestate mai discret, mai subtil decât în presă, dar supuse până la urmă acelorași determinări, aceluiași Weltanschauung. Manifestă sau discretă, poziționarea ideologică rămâne însă imaginea în oglindă a dezbaterii culturale mai largi care, în cultura română interbelică, va cuprinde și specificul unei predispoziții ideatice orientate fie spre Occident, fie înspre valorile răsăritene. Iarăși, nici în acest caz nu se poate vorbi de o delimitare tranșantă. Îmi propun să urmăresc aceste predispoziții și situări culturale interbelice, cu accent pe specificul transilvan, dar în contextul mai larg al culturii române, manifestate în presa literară a timpului, dar și în creația propriu-zisă. Mă voi focaliza îndeosebi pe aspectele antimoderne ale dezbaterii de idei, încercând să decelez elementele (aparent paradoxal) moderniste din conținutul lor.

3. Corina Teodor, Istoriografia română în dialog cu istoriografia occidentală Așa cum au analizat unii istorici ai istoriografiei (Pompiliu Teodor, Alexandru Zub) anul 1948 a adus ruperea dialogului între istoricii români și cei din Occident). Voi încerca să detaliez diversitatea acestor legături, de la întâlnirile în cadrul Congreselor internaționale de Istorie, la cursurile și conferințele ținute la prestigioase universități din străinătate, specializările unor profesori universitari, ca și influența asupra metodei și concepției lor istorice, așa cum se poate vedea din lucrările publicate în perioada interbelică.

4. Simon Zsolt, Evoluția sistemului fiscal transilvănean în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea: reformele de impozitare (Systhema Bethlenianum, Buccowianum și Bruckenthalianum, 1754-1769) Transilvania a fost una dintre cele mai estice regiuni ale Imperiului Habsburgic, din care motiv impozitarea (și nu numai impozitarea) din secolul al XVIII-lea păstra încă unele caracteristici arhaice, medievale. La mijlocul acestui secol, Curtea de la Viena a decis să reformeze și impozitarea transilvăneană, iar între 1754 și 1769 au fost elaborate trei sisteme fiscale: așa-numitele Systhema Bethlenianum, Buccowianum și Bruckenthalium, ultima rămânând valabilă, cu modificări minore, până în 1848. În lucrarea mea planificată, aș dori să prezint aceste sisteme fiscale, să analizez cauzele și circumstanțele introducerii lor și consecințele reformelor (în special modificarea [creșterea] în timp a venitului fiscal după introducerea reformelor). De asemenea, voi cerceta soarta reformei pe două niveluri inferioare, și anume pe de o parte într-un oraș, și anume în Târgu Mureș, unul dintre cele mai importante orașe din Transilvania, iar pe de altă parte într-un scaun (scaunul Mureș). În aceste două studii de caz intenționez să cercetez felul cum au fost discutate reformele în aceste două unități administrative, care au fost reacțiile la noile sisteme și cum a fost implementată concret reforma. Primul sistem fiscal a fost analizat de către Zsolt Trócsányi, într-o lucrare în limba maghiară publicată în 1986 în revista Levéltári Közlemények (p. 45–73). În cazul analizei celui de-al doilea și al treilea sistem fiscal intenționez să folosesc în principal materiale de arhivă, iar principalele surse ale anchetei vor fi legile, edictele princiare, protocoalele adunărilor generale, actele guvernării transilvănene (păstrate în Arhivele Naționale Maghiare), respectiv documentele Arhivei Scaunului Mureș și a Arhivei Orașului Târgu Mureș (păstrate în Arhivele Naționale Române, SJ Mureş).

5. Marian Zăloagă, „Foamea de știri”. Sașii și problema accesului la presă în timpul Primului Război Mondial Sașii sunt îndeobște considerați a fi reprezentat un grup etno-cultural cu un nivel ridicat de alfabetizare, motiv pentru care publicațiile periodice au beneficiat de o atenție specială. Studii numeroase au relevat, de asemenea, o grijă susținută acordată publicării materialelor de presă. Cotidienele și/sau publicațiile cu o peridiocitate variabilă au fost extrem de numeroase raportat la numărul populației înainte de război. Punctual conflictul mondial a provocat unele rupturi in continuitatea publicării presei, jurnalelor, revistelor și a almanahurilor. Cercetarea personală încearcă să evidențieze modul în care au prioritizat sașii accesul la presă, să discute relevanța materialului tipărit în susținerea efortului de război dar și să evidențieze moduri de lectură particulare în ce privește raportarea unor indivizi la fluxul de informații vehiculat în diverse organe de presă indigene sau provenind din afara Transilvaniei.

6. Iulian Boldea, Centru şi periferie. Proza transilvană interbelică. Tema îţi propune să releve importanţa unor opere epice ale scriitorilor transilvăneni interbelici, Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu, Pavel Dan etc., scriitori care au constituit repere distincte în evoluţia prozei româneşti, prin tematică, stil şi pregnanţă a evocării realităţii.

7. Eugeniu Nistor, Concepţia personalismului energetic la Constantin Rădulescu-Motru Socotit de C. Rădulescu-Motru însuşi drept prima sistematizare a gândirii sale, Personalismul energetic (apărut în 1927) dezvoltă ideile afirmate în volumele anterioare: Ştiinţă şi Energie (1902), Puterea sufleterască (1908) şi Elemente de metafizică (1912) şi le deschide către cele ulterioare: Vocaţia (1932), Românismul (1936), Timp şi destin (1939). Filosoful român se inspiră din lucrările unor gânditori occidentali contemporani, cu referire la manifestările „energetiste” ale materiei (aşa precum au fost cele ale fizicianului şi chimistului german Wilhelm Oswald), preluând însă în chip creator unele idei, apropiindu-le şi asociindu-le cu unele aspecte de psihologie, pentru a ajunge apoi la explicarea conştientului şi inconştientului omenesc, la fundamentarea caracterului şi a personalităţii, clădite „pe unitatea persoanei cu natura materială”.

8. Maria Costea, România în geopolitica europeană, în Arhivele Bruxelles-ului în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial. Tema propusă este de interes și va avea la bază informatii valoroase din Arhivele diplomatice belgiene.

9. Corina Hațegan, Ideologia stângii în presa interbelică Tema propusă pentru anul 2021 are la bază studiul revistelor dedicate copiilor și al revistelor de divertisment din perioada anilor 50-60 din Romania. În vederea realizării acestei cercetări voi avea în vedere reviste precum Licurici, Cravata Roșie etc., cât și revista Urzica.

10. Anca Șincan, The end of the world is coming: Women Seers and Visionaries Redesigning Traditional hierarchies in the religious underground in 1950s Romania (Sfârșitul lumii se apropie: Femei clarvăzătoare și vizionare care au redesenat ierarhiile tradiționale în comunități religioase clandestine în România anilor 1950) Cercetare pe baza documentelor din arhiva CNSAS asupra caracteristicilor clandestinității religioase la începutul regimului comunist. Finanțată cu o bursa Andre Scrima de catre Centrul de Cercetare Ecumenică din Sibiu.

11. Ionuț Biliuță, Vise, coșmaruri, vedenii: Imaginarul oniric în memorialistica legionară din România comunistă și post-comunistă Această lucrare studiază modul în care visele au devenit un stimul de radicalizare fascistă și de trăire a religiozității legionare în pușcăriile comuniste. Mai exact, prin raportarea la bibliografia literaturii carcerale legionare și la mărturiile de arhiva, lucrarea va încerca să reconstituie modul în care visul, coșmarul, vedenia, insomnia vorbesc despre stările și emoțiile trăite de către legionarii închiși și modul în care acestea au fost incluse în hagiografiile ulterioare ale sfinților închisorilor.

12. Narcis Martiniuc, Între superstiție și sacru în opera mitropolitului Alexandru Nicolescu. Alexandru Nicolescu este cunoscut mai bine ca episcop și mitropolit greco-catolic, însă el a fost și un interesant scriitor bisericesc. După studii efectuate la Blaj și la Roma a fost misionar în America de Nord (în S.U.A. dar se pare că și în Canada); reîntors în Transilvania a activat ca profesor la Blaj. Alexandru Nicolescu a fost unul din puținii clerici români din Imperiul Austro-Ungar sau din Regatul României de la începutul secolului XX care a avut contact cu civilizația nord-americană și care cunoștea temeninic limba engleză. În scrierile lui Nicolescu putem detecta această dublă influență: rigurozitatea teologiei de sorginte apuseană – ca urmare a studiilor sale făcute la Roma – și un aparent „modernism” de tip american, ambele crescute pe tradiția greco-catolică ardelenească. Cu siguranță modelul de episcop – sau mai curând de creștin pe care l-a cultivat Nicolescu – a fost influențat de creștinul din „Lumea Nouă”. Tocmai de aceea producția sa literară a fost una originală la momentul apariției în spațiul de cultură românesc, cu multe elemente de noutate în abordarea teologică a multor probleme de viață cotidiană. Probabil că acest tip de abordare teologică s-ar fi dezvoltat în Biserica Greco-Catolică într-o anumită direcție specifică dacă nu ar fi intervenit ruptura de la 1948. Toate aceste amănunte ne fac să credem că scrierile lui Alexandru Nicolescu sunt cu atât mai interesante pentru cititorul din ziua de astăzi cu cât ele marchează un moment de unicitate în istoria literaturii teologice greco-catolice din România.

13. Truța Ferencz Iozsef, Episodes of Fear Possible Reappearance of the Spanish Flu in the Romanian Space (1922-1943). Gripa de la finele Primului Război Mondial a lăsat urme adânci în mentalul colectiv. Frica față de boală persistă mult timp după dispariția oficială a bolii, fapt ce confirmă încă o dată gravitatea acesteia și în spațiul românesc. Surse din cadrul presei interbelice susțin periodic reapariția bolii, dacă în perioada 1918-1920 tekmeria gripei spaniole este aproape intruvabilă pentru istoric, în perioada 1922-1943 constatăm o creștere majoră a numărului de articole dedicate subiectului. Cele mai multe articole ce fac referire la reapariția gripei spaniole le putem remarca în cadrul presei românești și respectiv în cadrul presei maghiare din Transilvania, în anul 1927 și respectiv în anul 1929. Prezentul demers științific urmărește aceste scrieri dedicate subiectului și încearcă să reconstituie ce a însemnat această boală pentru societate.

2020

Programul General de Cercetare al Colectivului de Istorie pentru 2020-2023:
Între tradiție și modernitate: elitele românești în „secolul cel scurt” (1918-1989)

Membri: Cornel Sigmirean, Corina Teodor (1/2 de normă), Simon Zsolt, Marian Zăloagă, Maria Costea, Corina Hațegan, Anca Şincan, Iulian Boldea (1/2normă), Eugeniu Nistor (1/2 normă), Ionuț Biliuță, Narcis Martiniuc.

Descrierea proiectului general

În ultimii ani, istoricii consideră că secolul al XX-lea, „secolul ce scurt”, a început simbolic, ca spirit dominant, la finele Marelui război, în 1917-1918, odată cu colapsul monarhiilor ierarhice, și s-a încheiat odată cu dizolvarea imperiului comunist. Un secol, pe care istoricul R.J. Crampton l-a împărțit în mai multe perioade, prima a liberalismului, până în anii crizei (1929-1931), a doua, a naționalismului agresiv, anii '30 și al doilea război mondial, a treia a maturității, în care în Europa de Est au triumfat ideologiilor naționaliste și cele bazate pe clase, perioadă cuprinsă între declanșarea Marii conflagrații și „refasonarea” sistemului naționalist, 1956, era pragmatismului, a temperării ideologiilor, 1956-1980, renașterea naționalismului, în anii '80. Fie că subscriem sau nu la periodizarea propusă de istoricul R.J. Crampton, secolul al XXlea rămâne secolul extremelor, în definiția dată de Eric Hobsbawn. Un secol care a cunoscut două războaie, ocupații, privațiuni, distrugere și omor, schimburi de populație și migrații, secolul ascensiunii și apoi al căderii statelor, a nașteri statelor naționale în primele decenii ale secolului al XX-lea și apoi recenta diminuare a puterii lor prin ascensiunea corporațiilor multinaționale și a instituțiilor transnaționale. Ca referință majoră pentru secolul al XX-lea rămâne triumful ideologiilor, a comunismului și a național - socialismului. Potrivit marelui istoric Ernst Nolte, între cele două ideologii există o determinare cauzală. După preluarea puterii în Rusia de către comuniști, care amenințau cu o revoluție mondială, s-a instaurat fascismul în Italia și nazismul în Germania. Două regimuri care vor rămâne marcate, comunismul, de fenomenul Gulagului, iar celălalt, de Auschwitz. Altfel, secolul al XX-lea a fost și secolul intelectualilor, al elitelor intelectuale. Termenul a fost folosit pentru prima dată la începutul secolului al XX-lea în sens peiorativ, caracterizându-i pe oamenii de știință, pe literați, și pe artiștii care dezbăteau problemele societății și încercau să influențeze opinia publică și orientarea politică a partidelor, care s-au aflat fie între susținătorii comunismului, fie ai fascismului. Intelectualii au fost grupul cel mai angajat unor idealuri, chiar al unor dogme, dovedindu-se iresponsabili, încurajând la violență pe alții, considerând că ei se află la adăpost. O mare parte a elitelor intelectuale au păstrat o conduită moderată, împărtășind opinii liberale, dar stigmatul i-a costat pe toți, mulți intelectuali fiind victime ale regimurilor totalitare, murind în închisori. În cazul elitelor românești, doar la închisoarea din Sighet au murit 211 reprezentanți ai elitelor românești, (potrivit prof. dr. Nuțu Roșca, Închisoarea elitei românești). Proiectul se va desfășura în două etape, dedicate celor două perioade mari ale secolului al XX-lea: 1. Perioada interbelică, în mod convențional 1919-1947 și 2. Perioada regimului comunist, între anii 1948-1989.

I. Proiect de cercetare 2020:

Biserică și societate în perioada interbelică

Tema propusă pleacă de la premisa prezenței unui proiect modernizator în societatea românească, atât în Transilvania, promovat încă din secolul al XVIII-lea, prin politica lui Iosif al IIlea, cât și în viitorul Regat al României, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. Întregul proces de modernizare a generat adeziuni, dar și tensiuni, riposte, întreaga cultură română fiind marcată de disputa modernitate vs. tradiție, pentru a cunoaște formele maxime de confruntare în perioada interbelică. O perioada în care societatea românească a fost marcată de diferite clivaje, unele istorice, amplificate de reunirea în statul român a unor teritorii care până atunci au aparținut la alte arii de cultură și civilizație. Printre clivajele prezente în societatea interbelică amintim: cel urbanrural, clivajul religios, cultural, etnic, politic etc. Clivajul politic a înregistrat aspecte care țineau de competiție, de legitimare, de căile de recrutare electorală, de ideologie și de educație, de provocările curentelor extremiste, de „planificarea democratizării”, de introducerea votului universal și masificarea politicii, cu țărănimea ca principală masă a votanților etc. În plan cultural, a prevalat armonizarea tradițiilor, asumarea modernizării, evenimentul de la 1918 inaugurând strategii și transformări culturale radicale, cultura română participând la ceea ce sociologii definesc drept construcția națiunii. Noul stat român avea ca priorități omogenizarea instituțională și legislativă, selecția și dezvoltarea noilor elite naționale, descurajarea regionalismului, crearea unei culturi plurivalente și a unei limbi scrise standard, acceptabilă și comprehensibilă pentru toți, cultivarea unei conștiințe naționale. Ardelenii și bucovinenii au evoluat alături de maghiari, germani, evrei în cadrul Europei Centrale, în timp ce elita intelectuală din Vechiul Regat era mai aproape de cultura franceză. În același proiect național se înscria și educația, școala, atât în Vechiul Regat, cât și în noile provincii, unde sistemul de învățământ era creat în mare parte pe seama fostelor națiuni dominante, ruși, germani, unguri. La acest aspect se adăuga gradul de alfabetizare, de 57% în Regat, 68,3% în Ardeal și de 72% în Banat. România se afla printre ultimele țări în Europa la capitolul alfabetizare. Or, învățământul creează noile elite, promovează o nouă conștiință publică. Unificarea celor patru sisteme de învățământ, centralizarea și omogenizarea educațională au reprezentat, alături de creșterea nivelului de instruire, priorități ale politicilor școlare interbelice, guvernele alocând bugete foarte mari pentru învățământ. Dar, în paralele, a funcționat un important sistem de învățământ confesional, mai ales în Transilvania, Banat și Bucovina, sursă de clivaje confesionale și culturale. Or, învățământul avea un rol major, după cum se exprima Anthony Smith, în tranziția de la „etniile” tradiționale la națiunile moderne. O notă aparte oferea perioadei interbelice mozaicul confesional al României, cu două biserici care-și revendicau statutul de „biserici naționale”, Biserica Ortodoxă și Biserica Geco-Catolică. Fiecare dintre cele două biserici, una în numele preponderenței și rolului istoric, cea ortodoxă, cealaltă, greco-catolică, în numele tradiției culturale și a contribuției aduse la crearea națiunii, își disputau legitimarea ca biserici naționale. Relațiile dintre ele și dialogul cu celelalte biserici, catolică, reformată, unitariana sau mozaică, întregeau dosarul confesional al României interbelice; cu atât mai mult cu cât tabloul confesional se suprapunea în cele mai multe cazuri peste cel etnic, minoritățile naționale reprezentând 28,9% din populația României. Un fenomen aparte al modernității l-a prezentat și clivajul urban-rural, în parte încărcat și de conotații etnice, în provinciile istorice românii fiind minoritari în mediul urban. Economic, România interbelică a promovat mitul dezvoltării, fiind prezentată ca o țară care s-a apropiat mult de nivelul țărilor dezvoltate. Statisticile contrazic acest mit, indicatorii sintetici ai evoluției macroeconomice indică faptul că decalajele României față de cele mai multe țări europene s-au amplificat în perioada interbelică; dar nu se poate nega progresul economic. Cercetând viața interbelică nu putem evita cunoașterea mentalității omului, moartea și distrugerile din război au lăsat o amprentă de durată asupra societății interbelice. Inconștientul colectiv al Europei a fost afectat aproape iremediabil. Distrugerea și haosul absolut al războiului i-au făcut pe mulți oameni să se îndoiască de tot ceea ce știuseră sau crezuseră altădată. Marele război, după cum se exprima George Kenan, a fost momentul care a pus capăt păcii și a marcat începutul „erei extremelor” (sintagma lui Eric Hombsbawm). Extremismul politic interbelic, în parte, își are originile și în Marele război. Prin urmare, tabloul României interbelice, înscris paradigmei tradiție vs. modernitate, reprezintă un arhipelag istoric cu multe necunoscute, din care în proiectul ICSU „Gheorghe Șincai” se vor cerceta următoarele teme:

Repartizarea temelor în proiect:

1. Unificarea: confesiune, națiune și politică: destinul elitei politice ortodoxe în România interbelică (Cornel Sigmirean);
2. Învățământul confesional interbelic : reformații și catolicii (Simon Zsolt);
3. „Naționalizare” și cultură în învățământul mureșean interbelic (Ionuț Biliuță) ;
4. Elite și politică: dialogul interconfesional dintre ortodocși și greco-catolici (Anca Șincan);
5. De la națiune dominantă la statutul de minoritate: sașii și Biserica Luterană din Transilvania în
perioada interbelică (Marian Zăloagă);
6. Convergențe istoriografice greco-catolici și ortodocși (Corina Teodor);
7. Prozelitism și literatură: revistele Bisericii Greco-Catolice din perioada interbelică (Nicoleta Sălcudean);
8. Centru și periferie: proza transilvană interbelică. Ion Agârbiceanu și Gala Galaction (Iulian Boldea);
9. Între superstiție și sacru în opera mitropolitului Alexandru Niculescu (Narcis Martiniuc);
10. Opțiuni ideologice în filosofia românească interbelică. Ortodoxismul ( Eugeniu Nistor);
11. Eroi și eroizare în revistele interbelice. Perspective confesionale (Corina Hațegan);
12. România și diplomația europeană interbelică în arhivele Bruxellului. Filiera religioasă (Maria Costea);

II. Proiecte individuale ale cercetătorilor I.C.S.U. „Gheorghe Şincai”:

2. Nicoleta Sălcudeanu, Aspecte ale exilului literar românesc O "istorie sceptică" a exilului românesc nu poate face abstracţie, oricât de constructivă s-ar dori ea, de eșecurile acestuia. Succesul fără durată e unul fals, o simplă efemeridă existenţială, un accident. El tasează orice eventuală protuberanţă axiologică într-un terasament neutru, nediferenţiat, dar cu viguroasă coloraţie orgolios naţională, care, într-o viziune mai optimistă, poate deveni fundament devoţional pentru viitoare şi totale dezrădăcinări. În plan estetic contează doar mesajul inteligibil în orice limbă, directeţea unei esperanto accesibilă tuturor, în măsură egală.

3. Corina Teodor, Istoriografia română la ora bilanțului: anii interbelici Discursurile și lecțiile de deschidere ale istoricilor români de după 1918 au făcut loc și analizelor retrospective și demersurilor noi în cercetare. Voi încerca să evaluez aceste bilanțuri pentru a vedea, comparativ, ce căi de urmat sugerau vocile ardelenilor, comparativ cu cele ale istoricilor din Vechiul Regat. De asemenea, într-o analiză care se va concentra asupra anilor 1919-1948, voi include și alte bilanțuri făcute în acest răstimp, românești și străine, precum cele ale lui Aurel Decei, Istoriografia românească transilvană în cei 20 de ani de la Unire, Cluj, 1939; Ioan Moga, Contribuția membrilor Institutului de Istorie Națională la istoriografia română în primul sfert de veac, în Anuarul Institutului de Istorie Națională, 1945; Ștefan Pascu, Metoda științifică la Institutul de Istorie Națională din Cluj, în Ibidem; Paul Henry, Histoire roumaine, în Revue Historique, Paris, 1935; L. Makkai, Lʼhistoriographie roumaine dans les dernieres dizaines dʼannées, în Revue dʼhistoire comparée, Paris, 1943).

4. Simon Zsolt, Evoluția sistemului fiscal transilvănean în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea: reformele de impozitare(Systhema Bethlenianum, Buccowianum și Bruckhentalianum, 1754-1769) Transilvania a fost una dintre cele mai estice regiuni ale Imperiului Habsburgic, din care motiv impozitarea (și nu numai impozitarea) din secolul al XVIII-lea păstra încă unele caracteristici arhaice, medievale. La mijlocul acestui secol, Curtea de la Viena a decis să reformeze și impozitarea transilvăneană, iar între 1754 și 1769 au fost elaborate trei sisteme fiscale: așa-numitele Systhema Bethlenianum, Buccowianum și Bruckhentalium, ultima rămânând valabilă, cu modificări minore, până în 1848. În lucrarea planificată, aș dori să prezint aceste sisteme fiscale, să analizez cauzele și circumstanțele introducerii lor și consecințele reformelor (în special modificarea [creșterea] în timp a venitului fiscal după introducerea reformelor). De asemenea, voi cerceta soarta reformei pe două niveluri inferioare, și anume pe de o parte într-un oraș, și anume în Târgu Mureș, unul dintre cele mai importante orașe din Transilvania, iar pe de altă parte într-un scaun (Mureș). În aceste două studii de caz, intenționez să cercetez felul cum au fost discutate reformele în aceste două unități administrative, care au fost reacțiile la noile sisteme și cum a fost implementată concret reforma. Primul sistem fiscal a fost analizat de Zsolt Trócsányi, într-o lucrare în limba maghiară publicată în revista Levéltári Közlemények 57 (1986) p. 45–73. În cazul celui de-al doilea și al treilea sistem fiscal, intenționez să folosesc în principal materiale de arhivă, iar principalele surse ale anchetei vor fi legile, edictele princiare, protocoalele adunărilor generale, actele guvernării transilvănene (păstrate) în Arhivele Naționale Maghiare), respectiv documentele Arhivei Scaunului Mureș și a Arhivei Orașului Târgu Mureș.

5. Marian Zăloagă, Civilii sași în captivitatea statului român. Cazul Zekely Primul Război Mondial a fost primul conflict care a avut ca țintă și populația civilă, motiv pentru a fi socotit un „război total”. Odată cu intrarea Regatului României în Marele Război (1916) de partea Antantei, autoritățile române au trecut la restrângerea libertății de mișcare a civililor aparținând statelor Puterilor Centrale. În tema de cercetare personală voi trata problema internării civililor sași din România în perioada Primului Război Mondial.

6. Maria Costea, 1. România secolului XX sub lupa diplomației europene; 2. România și granițele consacrate la Versaillez în diplomația europeană în anii 1939-1940. Sunt teme de actualitate, prin care se pot aduce contribuții științifice, care se vor regăsi în lucrări publicate în volume și reviste de specialitate.

7. Corina Hațegan, „Presa de satiră și umor din perioada interbelică” Studiul își propune să pună în lumină modul în care diverse evenimente politice și/sau sociale se reflectă în presa de satiră și umor din perioada interbelică. De asemenea, urmărește și modul în care presa românească reușește să satirizeze practici/obiceiuri cotidiene alea românilor, dar și atitudini ale politicienilor sau funcționarilor publici, aducând în atenție, spre distracția cititorilor, comportamente mai puțin morale ale reprezentanților societății interbelice.

8. Anca Șincan, Religia clandestină în arhivele Securității Proiectul discută despre modul în care mai multe comunități religioase ilegale (greco-catolici, ortodocși de stil vechi) sunt reprezentate în documentele securități pentru a clarifica teoretic conceptele de clandestinitate, secret, ascuns în văzul lumii. Comunitățile în alese țin de spațiul transilvan. Proiectul de cercetare se va definitiva în 3 articole publicate în volume internaționale și un articol predat spre publicare în revista Body as religion. Tot în cadrul proiectului vor exista 4 prezentări la conferințe internaționale din Varșovia, Chișinău, Ierusalim, București pe teme ce reflectă viața comunităților religioase în perioade de prigoană a statului asupra credinței. Cercetarea pentru proiect îmbină arhivele (CNSAS, Arhiva Județeană Mureș, Arhivele Naționale) cu munca etnografică de teren în trei astfel de comunități.

9. Eugeniu Nistor, Marea dezbatere în opera filosofilor români interbelici Dacă aproape întreaga mișcare spirituală a primelor decade ale secolului XX (dinaintea primului război mondial) a stat sub înrâurirea unor concepții retrograde, de tradiționalism cultural închis oricărui progres, nu același lucru se întâmplă în intervalul românesc interbelic, când societatea s-a dinamizat la toate nivelurile, iar împrumuturile culturale şi asimilarea curentelor de idei ale Apusului au prins a se închega în chip firesc, natural, în noul stat unitar. Formele importate din Occident sunt tot mai pline de fond autentic, de conținut, căci filosofia românească încearcă să se originalizeze, să creeze structuri ample, sistematice, de idei şi să impună direcții şi scoli de gândire. În acest sens, stau mărturie scrierile descendenților „maiorescieni”, cu orientări multidisciplinare, precum au fost: Constantin Rădulescu-Motru, Ion Petrovici, P.P. Negulescu, Mircea Florian – cu contribuții în logică, filosofia pozitivistă, metafizică etc., dar şi personalități singulare, dincolo şi dincoace de munți, cu orientări mai ales către diverse aspecte de filosofia culturii, filosofia religiei, estetică, antropologie, cosmologie etc., așa cum au fost Mihai Ralea, Nae Ionescu, Tudor Vianu, Lucian Blaga, Eugeniu Speranţia, iar mai târziu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica ş.a. Adeseori, dialogurile filosofice cele mai vii între acești reprezentanți ai gândirii românești au avut în prim-plan ideea naţională, declinată şi explicată în variate forme, evoluând de la „personalismul energetic” al românismului, până la orizonturile sufleteşti ale „spaţiului mioritic”, şi de la „sufletul românesc” la „ispitele” autohtone... Cert este că din aceste dezbateri nu au lipsit nici polemicile şi gesturile critice radicale – toate semnificând o perioadă spirituală de rodnicie şi efervescenţă ideatică creatoare.

10. Iulian Boldea, Centru și periferie. Proza transilvană interbelică. Tema își propune să releve importanța unor opere epice ale scriitorilor transilvăneni interbelici, Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu, Pavel Dan etc., scriitori care au constituit repere distincte în evoluția prozei românești, prin tematică, stil și pregnanță a evocării realității.

11. Ionuț Biliuță, Colaborare, compromis sau strategie de supraviețuire? Soarta clerului ortodox român din Transilvania în timpul regimului comunist (1944-1964) Prezenta temă de cercetare pentru anul 2020 intenționează să reliefeze principalele traiectorii profesionale și personale ale reprezentanților clerului ortodox din Transilvania. În special cei care aveau un trecut politic anterior (liberal, țărănist, legionar) sau au participat la campania Armatei Române desfășurate pe Frontul de Răsărit în al Doilea Război Mondial au devenit rapid principalele ținte ale aparatului represiv condus de Partidul Comunist Român după instalarea acestuia la putere. Care au fost strategiile individuale sau colective de supraviețuire ale reprezentanților clerului? De ce în cazul transilvan clericii ortodocși au fost mai feriți de asprimea represiunii comuniste? Cum s-au făcut “utili” noii orânduiri de partid și de stat preoții ortodocși care înainte de 1944 au militat în diferite mișcări politice și culturale interbelice? Au făcut compromisul cu regimul comunist pentru a se salva doar pe sine sau să păstreze neatinsă și onoarea Bisericii Ortodoxe Române din Ardeal? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care dorește să ofere răspuns pe baze arhivistice și documentare acest proiect de cercetare din dorința de a verifica validitatea anumitor mituri istoriografice.

12. Narcis Martiniuc, 1. O corespondență inedită: Mircea Eliade către mitropolitul Vasile Suciu, 1928 Studiul își propune să reproducă și să analizeze cele două scrisori pe care Mircea Eliade le adresează mitropolitului Vasile Suciu în anul 1928, cu puțin timp înainte de a pleca la studii în India. Vom încerca să răspundem la unele întrebări ridicate de materialului avut la îndemână: motivațiile acestui schimb epistolar (nu avem și răspunsul lui Suciu) scopul lor, natura relației dintre Mircea Eliade și Vasile Suciu, obiectivele comune de natură teologică si de istoria religiilor. Implicații de natură istoriografică raportate la perioada interbelică. 2. Costumul bărbătesc din zonele etnografice Maramureș și Oaș: „mitologii naționale”, origini, evoluție, morfologie și simbol. Sec. XVII – XX (partea a III-a)

Ultimul capitol dintr-o temă de cercetare mai vastă, începută In anul 2017. Primele două părți au fost publicate în Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane "Gheorghe Șincai" Târgu Mureș - respectiv numerele XX/2017 și XXI/2018. În prima parte s-a făcut încadrarea generală a temei din perspectiva spațială și temporală precum și definirea termenilor de specialitate. În partea a doua s-a continuat cu cercetarea costumului bărbătesc din Țara Oașului din perspectiva fondată în prima parte a studiului - iar rezultatele au fost de multe ori inedite prin concluzii, mai ales în ceea ce privește geneza și evoluția contemporană a costumului ceremonial de inspirație tradițională. În partea a treia se va continua cercetarea - de data asta în ceea ce privește zona Maramureșului istoric. Se va analiza acest costum din perspectiva artei tradiționale, a arheologiei vestimentare și antropologiei, a etnografiei în subsidiar - incluzând conexiuni ce depășesc spațial și temporal actualul cadru istorico-geografic al zonei. Tema va avea ea direcții generale: - Integrarea acestui tip de vestimentație într-un cadru geografic mai amplu, în încercarea de a-i reconstitui "vârsta", "specificul" și "biografia"; - Locul și rolul pe care-l ocupă în elaborările artistice, culturale de tip "național" ce vizează promovarea idealizată a imaginii țăranului - delimitări, tensiuni generate de posibilitățile de integrare a acestui gen de costum într-o structură unitară a portului românesc; - Costumul de Maramureș/Oaș - și "multiculturalismul istoric" - simbioze, transferuri dinspre portul altor națiuni.

2019

Programul General de Cercetare al Colectivului de Istorie pentru 2016-2019:
Intelectualii și construcția națiunii ( 1800-1948)

I. Proiect de cercetare 2019: Între tradiție și modernitate: Elitele românești din secolul al XX-lea.
Perioada interbelică

Proiectul de cercetare se înscrie în preocupările constante ale cercetătorilor ICSU „Gheorghe Șincai” dedicate nașterii elitelor moderne și formării națiunii române.

Tema propusă pleacă de la premisa prezenței unui proiect modernizator în societatea românească, atât în Transilvania, promovat încă din secolul al XVIII-lea, prin politica lui Iosif al II-lea, cât și în viitorul Regat al României, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. Întregul proces de modernizare a generat adeziuni, dar și tensiuni, riposte, întreaga cultură română fiind marcată de disputa modernitate vs tradiție, pentru a cunoaște formele maxime de confruntare în perioada interbelică. O perioada în care societatea românească a fost marcată de diferite clivaje, unele istorice, amplificate de reunirea în statul român a unor teritorii care până atunci au aparținut la alte arii de cultură și civilizație. Printre clivajele prezente în societatea interbelică amintim: cel urban-rural, clivajul religios, cultural, etnic, politic etc. Clivajul politic a înregistrat aspecte care țineau de competiție, de legitimare, de căile de recrutare electorală, de ideologie și de educație, de provocările curentelor extremiste, de „planificarea democratizării”, de introducerea votului universal și masificarea politicii, cu țărănimea ca principală masă a votanților etc. În plan cultural, a prevalat armonizarea tradițiilor, asumarea modernizării, evenimentul de la 1918 inaugurând strategii și transformări culturale radicale, cultura română participând la ceea ce sociologii definesc drept construcția națiunii. Noul stat român avea ca priorități omogenizarea instituțională și legislativă, selecția și dezvoltarea noilor elite naționale, descurajarea regionalismului, crearea unei culturi plurivalente și a unei limbi scrise standard, acceptabilă și comprehensibilă pentru toți, cultivarea unei conștiințe naționale. Ardelenii și bucovinenii au evoluat alături de maghiari, germani, evrei în cadrul Europei Centrale, în timp ce elita intelectuală din Vechiul Regat era mai aproape de cultura franceză. În același proiect național se înscria și educația, școala, atât în Vechiul Regat, cât și în noile provincii, unde sistemul de învățământ era creat în mare parte pe seama fostelor națiuni dominante, ruși, germani, unguri. Se adăuga acestui fenomen gradul de alfabetizare, de 57% în Regat, 68,3% în Ardeal și de 72% în Banat. România se afla printre ultimele țări în Europa la capitolul alfabetizare. Or, învățământul creează noile elite, promovează o nouă conștiință publică. Unificarea celor patru sisteme de învățământ, centralizarea și omogenizarea educațională au reprezentat, alături de creșterea nivelului de instruire, priorități ale politicilor școlare interbelice, guvernele alocând bugete foarte mari pentru învățământ. Dar, în paralele, a funcționat un important sistem de învățământ confesional, mai ales în Transilvania, Banat și Bucovina, sursă de clivaje confesionale și culturale. Or, învățământul avea un rol major, după cum se exprima Anthony Smith, în tranziția de la „etniile” tradiționale la națiunile moderne. O notă aparte oferea perioadei interbelice mozaicul confesional al României, cu două biserici care-și revendicau statutul de „biserici naționale”, Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică. Fiecare dintre cele două biserici, una în numele preponderenței și rolului istoric, cea ortodoxă, cealaltă, greco-catolică, în numele tradiției culturale și a contribuției aduse la crearea națiunii, își disputau legitimarea ca biserici naționale. Relațiile dintre ele și dialogul cu celelalte biserici, catolică, reformată, unitariana sau mozaică, întregeau dosarul confesional al României interbelice; cu atât mai mult cu cât tabloul confesional se suprapunea în cele mai multe cazuri peste cel etnic, minoritățile naționale reprezentând 28,9% din populația României. Un fenomen aparte al modernității l-a prezentat și clivajul urban-rural, în parte încărcat și de conotații etnice, în provinciile istorice românii fiind minoritari în mediul urban. Economic, România interbelică a promovat mitul dezvoltării, fiind prezentată ca o țară care s-a apropiat mult de nivelul țărilor dezvoltate. Statisticile contrazic acest mit, indicatorii sintetici ai evoluției macroeconomice indică faptul că decalajele României față de cele mai multe țări europene s-au amplificat în perioada interbelică; dar nu se poate nega progresul economic. Cercetând viața interbelică nu putem evita cunoașterea mentalității omului, moartea și distrugerile au lăsat o amprentă de durată asupra societății interbelice. Inconștientul colectiv al Europei a fost afectat aproape iremediabil. Distrugerea și haosul absolut al războiului i-au făcut pe mulți oameni să se îndoiască de tot ceea ce știuseră sau crezuseră altădată. Marele război, după cum se exprima George Kenan, a fost momentul care a pus capăt păcii și a marcat începutul „erei extremelor” (sintagma lui Eric Hombsbawm). Extremismul politic interbelic, în parte, își are originile și în Marele război.

Prin urmare, tabloul României interbelice, înscris paradigmei tradiție vs modernitate, reprezintă un arhipelag istoric cu multe necunoscute, din care în proiectul ICSU „ Gheorghe Șincai”, reconstituit din perspectiva istorie regionale, se vor cerceta următoarele teme:
1. Confesiune, națiune și politică: destinul elitei politice în România interbelică. (Cornel Sigmirean);
2. Ipostaze identitare: „exilul literar” între tradiție și modernitate (Nicoleta Sălcudeanu);
3. Școală și economie: finanțarea învățământului confesional interbelic.(Simon Zsolt);
4. Luminătorii maselor: naționalizare și cultură în învățământul mureșean interbelic.(Ionuț Biliuță) ;
5. Politică și conversie confesională la elitele greco-catolice. (Anca Șincan);
6. Lectura ca refugiu. Omul în fața violenței și a abrutizării din Marele război. (Marian Zăloagă);
7. Identități confesionale ortodoxe și greco-catolice la Târgu Mureș și împrejurimi. (Corina Teodor);
8. Centru și periferie: proza transilvană interbelică. (Iulian Boldea);
9. Între superstiție și sacru. Orizontul cultural-teologic al elitei greco-catolice interbelice. (Narcis Martiniuc);
10. Marea dezbatere în opera filosofilor. ( Eugeniu Nistor)
11. Națiune, război și eroi în revistele interbelice. (Corina Hațegan)
12. România și granițele consacrate la Versailles în diplomația Bruxellesului în anii 1939-1940. (Maria Costea)

II. Proiecte individuale ale cercetătorilor I.C.S.U. „Gheorghe Şincai”:

1. Cornel Sigmirean, Românii din Transilvania la studii în universitățile din Europa între anii 1450-1919 Cercetarea urmărește prezentarea exhaustivă a fenomenului peregrinației academice la românii din Transilvania, începând cu secolul al XV-lea, când se înregistrează primul student român, Ştefan Ciula, la Universitatea Catolică din Cracovia, în 1445. Astfel, primul capitol va cuprinde lista românilor care au frecventat universitățile din Europa între anii 1445 și 1705, cu prezentarea originii sociale și filierele de selecție și de susținere la studii, impactul pe care elitele cu studii universitare l-au avut în societatea transilvană. Capitolul al II-lea al cercetării va reconstitui fenomenul frecventării universităților din Europa Centrală și de Apus în secolul al XVIII-lea, când românii devin beneficiarii politicii Vienei de formare a unei elite clericale, prin crearea sistemului de burse al Bisericii Greco-Catolice. Unirea religioasă de la 1700 a deschis accesul românilor la colegiile din Transilvania şi la universităţile din Europa, majoritatea istoricilor fiind de acord că actul de unire a avut cele mai semnificative consecinţe asupra naşterii naţiunii române moderne, marcând primul pas spre occidentalizare. Prin contactul realizat cu cultura europeană a secolului al XVIII-lea, intelectualii români au pregătit intrarea românilor în veacul al XIX-lea, au prefigurat epoca modernă în istoria românilor, au furnizat prin opera învăţaţilor Şcolii Ardelene (Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Ioan Budai Deleanu, Petru Maior) fundamentele ideologice ale mişcării naţionale, prefigurând drumurile ideatice ale regăsirii de sine ca popor. Secolul al XIX-lea va reprezenta subiectul celui de al III-lea capitol. Secolul al XIX-lea a însemnat triumful idealului educațional. În prima jumătate a secolului al XIX-lea se înregistrează o creştere semnificativă a românilor care studiază în afara spaţiului Transilvaniei şi Banatului. De asemenea, a avut loc o diversificare a opţiunilor profesionale faţă de veacul al XVIII-lea, dominat de intelectualitatea ecleziastică greco-catolică. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, elitele politice românești au generat o mișcare de revendicări având drept scop crearea unui învățământ național de nivel superior, o academie de drept sau o universitate. Expresia interesului românilor pentru educație, pentru școli și universități a reprezentat-o crearea a numeroase fundații de burse, cum a fost Fundația „Gojdu”. Ca rezultat al mobilizării societății românești, tot mai mult atașată de ethosul instruirii, mii de tineri au studiat universitățile din Europa Centrală și de Vest. Astfel, pe baza rezultatelor cercetărilor de până acum, completate cu noi reconstituiri documentare și analize, realizate atât în istoriografia română cât și în cea europeană, lucrarea va reprezenta o reconstituire complexă a fenomenului instruirii superioare la românii din Transilvania.

2. Nicoleta Sălcudeanu, Aspecte ale exilului literar romanesc O "istorie sceptică" a exilului românesc nu poate face abstracţie, oricât de constructivă s-ar dori ea, de eșecurile acestuia. Succesul fără durată e unul fals, o simplă efemeridă existenţială, un accident. El tasează orice eventuală protuberanţă axiologică într-un terasament neutru, nediferenţiat, dar cu viguroasă coloraţie orgolios naţională, care, într-o viziune mai optimistă, poate deveni fundament devoţional pentru viitoare şi totale dezrădăcinări. În plan estetic contează doar mesajul inteligibil în orice limbă, directeţea unei esperanto accesibilă tuturor, în măsură egală.

3. Corina Teodor, Convergențe și divergențe istoriografice în scrisul istoric românesc interbelic Se propune urmărirea imagini unor istorici din Vechiul regat în istoriografia ardeleană (Xenopol, Iorga, Pârvan) și a unor istorici ardeleni în istoriografia celor proveniți din Vechiul Regat (Barițiu, Bunea), precum și rolul acestor lecturi în sedimentarea unui discurs național. De asemenea, vor fi analizate polemicile din istoriografia interbelică, felul în care ardelenii s-au raliat la aceste polemici, care oricum au contribuit la dezvoltarea spiritului critic.

4. Simon Zsolt, Între tradiție și modernitate: finanțele colegiului din Târgu Mureș între Revoluția franceză și cea din 1848–1849. Proiect de cercetare individual: continuarea proiectului de cercetare individual din anul anterior: 1. The Salt Production of Transylvania and Maramureş in the Middle Ages and in the Early Modern Period (c. 1500–1800); 2. Reforma religioasă la Tîrgu Mureș; Proiect individual nou: Aspectele financiare ale peregrinației academice în Transilvania medievală. În lucrare vor fi prezentate și să analizate veniturile și cheltuielile colegiului reformat din Târgu Mureș între Revoluția franceză și cea din 1848–1849, o atenție specială acordând studierii elementelor tradiționale, respectiv novatoare ale administrație financiare a acestei foarte importante instituții de învățământ transilvane. Principalele surse ale demersului nostru vor fi socotelile colegiului, păstrate în arhiva colegiului, aflată la Serviciul Judeţean Mureș ale Arhivelor Naționale ale României.

5. Marian Zăloagă, Muzica religioasa in Primul Război Mondial. Cazul sașilor transilvăneni. În tema personală de cercetare voi explora repertoriul muzical religios evanghelic săsesc care a fost resemantizat si exploatat in contextul primului război mondial. Tot odată voi analiza modul in care muzica religioasa a putut suferi mutații sub aspectul resurselor umane si materiale avute la dispoziție, cu atât mai mult cu cat 1917 reprezintă si unul dintre anii semnificativi pentru identitatea confesională luterană.

6. Maria Costea, 1. România și granițele consacrate la Versailles în diplomația Bruxelles-ului în anii 1939-1940; 2. Relațiile dintre UE și țările foste sovietice europene. Sunt teme de actualitate, prin care se pot aduce contribuții științifice, care se vor regăsi în lucrări publicate în volume și reviste de specialitate.

7. Corina Hațegan, Propaganda și presa de satiră și umor din România anilor 1980-1989 Dacă studiul publicațiile centrale și nu numai, ne oferă posibilitatea de a observa diferența între societatea fictivă imaginată și propusă de propagandă și realitatea cotidiană mărturisită de martorii vremii, revistele de satiră și umor ne permit să remarcăm faptul că exista o mică zonă, o publicație oficială, unde nu era totul perfect. Văzută cu umor, societatea românească din anii 80 era pe de-o parte caraghioasă dacă luam în considerare situațiile ilare în care erau puși cetățenii, însă și plină de dramatism dacă ne gândim la neajunsurile acesteia. Nu în cele din urmă, trebuie să avem în vedere nu doar părerea celor nemulțumiți, clar expusă prin textele și caricaturile revistei, dar și a celor mulțumiți de „beneficiile” regimului, ale cărora omagii sincere și înflăcărate la adresa conducătorului erau întrecut doar de însuși Nicolae Ceaușescu.

8. Anca Șincan, În absența bărbaților, cum au preluat femeile conducerea bisericii din catacombe in România anilor 1950 In procesul supravegherii conducerii bisericilor greco-catolică si romano-catolica Securitatea a descoperit noul rol pe care femeile l-au preluat in conducerea bisericii in clandestinitate in absenta conducerii bisericii si a preoțimii aflate în închisori. Cu ajutorul acestora biserica supraviețuiește lipsei conducerii tradiționale. Proiectul ia în discuție câteva cazuri de femei greco-catolice si romano-catolice care fost conducători de facto al comunităților religioase de care aparțineau.

9. Eugeniu Nistor, Pagini biografice despre personalitatea lui Lucian Blaga Filosof, poet, dramaturg, memorialist, diplomat – Lucian Blaga este prestigioasa personalitate a culturii româneşti asupra căreia s-a abătut, în ultimele două decenii, „molima” scrierilor biografice, în maniera rău nuanţată a „telenovelisticii”, din care au rezultat mii de pagini de maculatură. Aceste lucrări se încadrează în categoria aşa-zisului „frumos deplasat”, din care apar acele structuri paraestetice denumite prin expresia germană kitsch, autorii acestor romanţări ieftine întrecându-se între ei în a fabula despre viaţa filosofului şi scriitorului din Lancrăm, în speranţa obţinerii unui facil succes comercial, călcând în picioare nu doar adevărul istoric, ci şi cele mai elementare norme etice ale profesiei de biograf. Cei mai mulţi nu au ţinut cont deloc (sau doar în mică măsură) de jurnalele şi mărturiile scrise ale membrilor familiei, de documentele provenind din surse sigure, verificate, alergând după „muzele” poetului sau după alte detalii biografice nesemnificative, dar savuroase ca „divertisment”, de unde rezultă, în mare măsură, erorile şi exagerările. Din toate acestea se configurează apoi imaginea deformată a personalităţii lui Lucian Blaga, care nu face bine nimănului: nici postumităţii filosofului şi scriitorului, nici urmaşilor familiei lui şi cu atât mai puţin cititorilor operei sale. Această imagine trebuie urgent corectată printr-o biografie obiectivă, care să remedieze, pe cât posibil, şi să aşeze imaginea personalităţii lui Lucian Blaga, aşa cum merită, în adevărata ei lumină!

10. Iulian Boldea, Proza lui Pavel Dan în contextul literaturii interbelice Descendent, prin realism frust şi concizie epică, al prozatorilor ardeleni de prestigiu – Ioan Slavici, Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu – Pavel Dan reprezintă un moment revelator în evoluţia prozei româneşti, prin substanţa şi timbrul original al creaţiei. „Rapsod al Cârnpiei transilvane”, cum a fost numit de exegeţii săi, scriitor realist, înzestrat cu un pătrunzător spirit de observaţie, evocator al atmosferei şi dramelor rurale, artist de o exemplară conştiinţă şi forţă creatoare, Pavel Dan a lăsat în urma sa, în ciuda dispariţiei premature, o operă valoroasă, pe care ne vom strădui să o interpretăm şi să o explorăm, atât în privinţa universului tematic, cât şi a substanţei narative sau din perspectiva stilului epic.

11. Ionuț Biliuță, Luminătorii neamului: învățământul primar mureșean între 1918-193 Prezenta cercetare se dorește a fi o incursiune în principalele dezvoltări ale învățământului mureșean în primii ani de după Marea Unire. Intenția este aceea de a vedea pe de-o parte cum procesul de naționalizare impus prin școală de la noul centrul politic (București) a avut loc, cum a fost el receptat, care a fost impactul, dar și particularitățile locale (etnice și confesionale) în cadrul comunităților locale din județul Mureș.

12. Narcis Martiniuc, „Pseudoștiințele” la 1906, o hermeneutică inedită de Vasile Suciu. Studiu istorico – teologic.” Studiul încearcă o analiză a lucrării lui Vasile Suciu „Hipnotism și spiritism. Studiu critico – teologic”, apărută în anul 1906. S-a încercat ca această analiză să se structureze pe mai multe paliere: analiza surselor bibliografice ale lucrării în corelație cu unele abordări importante ale problematicii în mediul vest – european, la care autorul nu face referire; moduri de abordare și origini ale hermeneuticii lui Suciu; prezentarea istoriei celor două fenomene din punctul de abordare al autorului comparat cu perspectiva istorică actuală asupra acelorași manifestări. Credem că lucrarea amintită mai sus este una de graniță în tradiția teologică greco-catolică românească; ea reflectă preocupări de un cu totul alt gen și aduce noi moduri de abordare, accesând zone în care teologii greco-catolici nu se aventuraseră până atunci. Lucrarea aduce perspective inedite în spațiul intelectual și cultural românesc; iar ceea ce este interesant este că studiul teologului Suciu deschide ușa unor interpretări multiple venite dinspre mai multe științe. Iar aici avem în primul rând de-a face cu o trecere dinspre apologia și abordarea catehetică a teologiei – dar și a științelor – ce au caracterizat secolele XVIII – XIX – și care se adresa maselor largi ale populației românești – spre elemente ce reflectă mentalități ale lumii moderne (contemporane pentru autor) și care sunt reprezentate de către o elită a societății. Efortul lui Vasile Suciu s-a concretizat în acest caz într-un produs care pentru cercetătorul de astăzi are valoarea unei piese importante dintr-un „puzzle” istoriografic menit să reconstituie istoria mentalităților la românii din Transilvania începutului de secol XX, pulsul națiunii române și rolul Bisericii Greco - Catolice în tot acest context.

2018

Programul General de Cercetare al Colectivului de Istorie pentru 2016-2019:
Intelectualii și construcția națiunii (1800-1948)
responsabil: prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, cercetător ştiinţific principal, gr. I

I. Proiect de cercetare 2018: 1. Intelectualii, construcția națiunii și a statului național (1744-1918)

Proiectul de cercetare se înscrie în preocupările constante ale cercetătorilor ICSU „Gheorghe Șincai”
dedicate nașterii elitelor moderne și formării națiunii române.

Construcția națiunii

Cu toate că există numeroase definiții date națiunii, marile enciclopedii agreează ideea că națiunea reprezintă în genere „un grup de oameni care au un teritoriu, o origine, o cultură, o limbă și o istorie comună”. În cazul istoriografiei române, începând cu secolul al XVIII-lea, s-a dezvoltat teoria perenalismului, națiunea fiind prezentată drept un rezultat al istoriei. Odată cu episcopul Inochentie Micu Klein (1744) s-a inaugurat tactica petiționarismului, care asocia conştiinţa civică cu cea istorică, prin raportarea la dreptul istoric și la dreptul natural, ceea ce îndemna la acţiune politică. Pentru susținerea mișcării petiționare, istoriografia română a promovat constant ideea originii romane a poporului român. O asemenea idee s-a născut sub influența ideologei germane a națiunii culturale, așa-numita „Kulturnation”, și s-a dezvoltat spectaculos în arealul cultural românesc. Prin proiect ne propunem să reconstituim modul cum s-a născut și a evaluat conceptul de națiune în cultura politică a românilor din Transilvania, diferitele modele europene și filierele de receptare a ideii de națiune, crearea proiectului național la mijlocul secolului al XIX-lea și difuzarea lui prin presă, școală și biserică în comunitatea românească și nașterea solidarității naționale, opțiunile politico-naționale ale intelectualilor români, crearea statului național și asumarea de către intelectuali a modelului național interbelic.

Elitele și națiunea

Creație a perioadei de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, pe fondul trecerii de la vechea societate a ordinelor, dominată de valori aristocratice și de ierarhii dictate de mărimea proprietăților, la o societate mai fluidă, guvernată de valori burgheze, meritocratice, națiunea s-a validat prin promovarea noilor elite. La rândul ei, elita contribuie la construirea națiunii, generând pedagogia formării conștiinței naționale și a spiritului civic. Prin urmare, proiectul va reconstitui fenomenul creării elitelor românești, posesoare ale unei diplome universitare, pe parcursul perioadei cuprinse între anii 1700 și 1918. Miile de tineri cu studii universitare au reprezentat principalul agent al transferurilor culturale dinspre Occident spre spaţiul românesc, mai ales în secolul al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea, intelectualii fiind purtătorii noilor concepţii despre naţiunea română şi despre locul românilor în comunitatea popoarelor europene. Prin contactul realizat cu valorile culturii europene ale secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, intelectualii români, au creat națiunea modernă, furnizând fundamentele ideologice ale mişcării naţionale și prefigurând drumurile ideatice ale regăsirii de sine ca popor. În preajma revoluţiei de la 1848 în Transilvania şi în părţile apusene ale ei, elita românilor se ridica la circa 5343 de intelectuali. Majoritatea erau preoţi, 2036 ortodocşi (cu studii sumare de teologie) şi 1733 greco-catolici, în total 3769, reprezentând 70,5% din totalul intelectualităţii româneşti. În condiţiile unui imperiu multietnic şi multiconfesional, care se întindea din Italia până în Galiţia, este foarte greu să fie făcute evaluări absolute. Momentul de la 1848, care marchează o importantă perioadă istorică, eveniment perfect integrabil manifestărilor din Europa Centrală şi de Vest, este în mare parte opera elitelor intelectuale, a acumulărilor acestora în plan ideologic, în contact cu ideile inovatoare ale Europei din prima jumătate a secolului al XIX-lea. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, românii din Transilvania înregistrează o dinamică aparte în formarea unei elite meritocratice, cu studii universitare, contribuind la înscrierea culturii și civilizației românești în parametrii societății moderne. Potrivit evaluărilor statistice, în perioada 1850-1918 peste 13.000 de români din Transilvania au urmat studii la instituţiile de învăţământ superior din Transilvania, Ungaria, Austria şi din Europa de Vest. Din rândul lor, în perioada premergătoare anului 1918, s-a selectat elita politică și culturală a societății românești din Transilvania.

Proiectul național

Apariția națiunilor moderne a generat în Imperiul dunărean, începând cu secolul al XVIII-lea, pe fondul diferitelor clivaje sociale, ideologice, dar mai ales naționale, numeroase conflicte și proiecte politice și confesionale, care, în final, au dus la disoluția imperiului. Odată cu nașterea națiunilor moderne, elitele Imperiului Habsburgic, indiferent de etnia lor, au dezvoltat proiecte politice diferite pe seama națiunilor lor. Ele au încercat să le pună în aplicare inițial la 1848, moment crucial care, în fapt, prefațează conflictul politic ce a marcat istoria statului până la 1918. Elita politică maghiară pleda pentru o monarhie constituțională, făcând distincția între dreptul istoric și dreptul național, între „națiunile istorice”, „creatoare de stat”, cu o aristocrație și constituție proprie, și celelalte „naționalități”, lipsite de aceste calități, aflate pe trepte inferioare de civilizație. Potrivit acestei logici, doar „națiunile istorice” puteau pretinde drepturi politice egale. Se accepta federalizarea imperiului, dar nu pe baze etno-lingvistice, ci pe temeiul „dreptului istoric”. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, conceptul de națiune și proiectele politice naționale cunosc evoluții diferite la nivelul Austro-Ungariei. Elitele naționaliste maghiare, inspirându-se din teoriile rasiale și ale darwinismului social, au prezentat națiunea lor ca fiind superioară din punct de vedere cultural, predestinată să conducă. În mod firesc, asemenea teorii s-au aflat în opoziție cu gândirea politică a elitei românești. În mare, exprimând opțiunile politice ale unei națiuni aflate în defensivă, gândirea politică românească se fundamenta pe ideologiile europene progresiste, de inspirație liberală. Astfel, elita românească propunea federalizarea imperiului, prin arondarea naționalităților unor teritorii etnice compacte locuite de maghiari, germani, slovaci, români, sârbi, rutenii etc. Fiecare națiune trebuia să aibă o guvernare proprie, cu corp legiuitor și o putere juridică. Istoria proiectelor politice și confesionale românești și studierea lor comparată, prin raportare la numeroasele proiecte ale diferitelor națiuni vor reprezenta obiectivul principal al celui de al doilea proiect. Proiectele alternative ale elitelor românești și ale celorlalte naționalități din imperiu, aflate în opoziție cu ale elitelor guvernamentale, ale austriecilor și maghiarilor, au creat constant o instabilitatea politică în raporturile dintre elita politica maghiară și elitele minorităților naționale. În termenii raporturilor dintre elite, definite de sociologii George Lowell Field și John Higley, în Austro-Ungaria „puterea executivă guvernamentală era subiect al confiscărilor ilicite sau al tentativelor de acaparare”. În acest sens, colapsul Imperiului Austro-Ungar și unificarea teritoriilor sale cu statele naționale au fost procese conflictuale şi violente, implicând reprimarea unor grupuri ale elitei de către altele, ceea ce a condus, inevitabil, la starea de dezbinare și ruptură totală. Frustrările provocate de refuzul elitelor guvernamentale de a face concesii și altor națiuni din imperiu, precum și blocajul în calea reformei sistemului politic imperial au radicalizat mișcările naționale. Elitele românilor, ca de altfel ale tuturor națiunilor din Imperiul Austro-Ungar, pe fondul epuizării Austro-Ungariei, la sfârșitul războiului au optat pentru propriul proiect, actual atunci, de desprindere din imperiu, fie prin constituirea de state proprii, fie prin unificarea cu statele naționale. patru baze de date, în care vor fi incluse înregistrări digitale, izvoare istorice și documente, împreună cu informaţiile necesare arhivării, regăsirii şi precizării contextului în care au fost obţinute.

Realizare științifică

Editarea volumului Intelectualii și construcția națiunii 1801-1948. Autori: Cornel Sigmirean (coordonator), Corina Teodor, Marian Zăloagă, Iulian Boldea, Eugeniu Nistor, Maria Tătar-Dan, Anca Șincan, Ionuț Biliuță, Maria Costea, Simon Zsolt, Corina Hațegan, Narcis Martiniuc.

Volumul va avea două capitole:
1. Paradigma națională
- Sub semnul definirii: concepte și proiecte politice naționale;
- Istoria și limba ca elemente identitare;
- Națiunea română și sociologia națiunii în Europa Centrală și de Sud-Est. Studiu comparat;
- Noile frontiere ale cunoașterii (școală, biserică, presă) și construcția națiunii.
2. Intelectualii și proiectul național
- Crearea intelectualității naționale;
- Intelectualii și proiectele naționale la începutul secolului al XX-lea;
- Elita românească la 1918;
- Memorie și destin. Elita românească în proiectul politic al României interbelice

II. Proiecte individuale ale cercetătorilor I.C.S.U. „Gheorghe Şincai”:

1. Cornel Sigmirean, Intelectualii români din Transilvania la universitățile din Europa între anii 1450-1918 Proiectul va reprezenta o reconstituire exhaustivă a întregului fenomen de formare a intelectualității românești care a studiat la universitățile din Europa, inclusiv la cele din Regatul român, și va cuprinde următoarele capitole: - Universitatea ca principal furnizor de educație; - Românii și universitățile europene în Evul Mediu; - Sub semnul unirii religioase – tineri români la studii în colegiile și universitățile din Europa în secolul al XVII-lea; - Secolul al XIX-lea si idealul educațional la românii din Transilvania; - Studenți români la universitățile europene între anii 1801-1918; - Românii și învățământul gimnazial; - Fonduri și fundații de burse pentru elevi și studenți; - Românii și modernitatea: viața cotidiană, aspirații culturale, identitatea națională, solidarități naționale, proiecte politice. Anexa: Studenți români la instituțiile de învățământ. Prezentare prosopografică. În final, se va edita volumul Intelectualii români din Transilvania între anii 1450-1918.

2. Nicoleta Sălcudeanu, Revizuire și revizionism în literatura postcomunistă Începând cu anul 1989, după căderea comunismului, în critica literară românească, sub pretextul ideii de colaborare cu vechiul regim, s-a iscat un curent revizionist, predispus să reorganizeze tabloul axiologic al literaturii române mai degrabă dintr-o perspectivă etică, adesea dogmatică, nu rareori pur politică, criteriul estetic ca principiu fundamental în judecata de valoare postulat de Eugen Lovinescu trecând pe un plan secund. Unul din efectele nocive ale acestei abordări eticiste a reprezentat-o tendinţa de reconfigurare artificială a tablei de valori în manieră maniheică şi schematică, ajungându-se chiar la constituirea unei false ierarhii, prin excomunicări şi recrutări simbolice, bazată exclusiv pe percepţii eticiste şi chiar resentimente politice sau de altă natură. Făcând în prealabil o obligatorie distincţie între conceptul de revizuire estetică şi cel de revizionism, cercetarea îşi propune să semnaleze şi să facă o evaluare a principalelor momente de distorsiune revizionistă postdecembristă.

3. Corina Teodor, Istoriografia ardeleană și discursul național în perioada interbelică Se vor urmări temele favorite care au condus spre integrarea istoricilor ardeleni în istoriografia română, convergențele și divergențele istoriografice între ardeleni și cei din Vechiul Regat, mitizarea acelor personaje istorice care puteau contribui la construirea unui discurs național, apelul la documente – ca validare a unei inserări în curentul pozitivist.

4. Simon Zsolt, Economie și societate în Transilvania secolelor XVI-XVII.

5. Marian Zăloagă, Instrumentele adeziunii: muzica în primul război mondial. (Cazul sașilor transilvăneni) În tradiția culturală săsească muzica ocupa un loc special. În timpul războiului activitatea muzicală a fost obligată să se adapteze la noile condiții. Muzica a servit la procesul de mobilizare, la întreținerea unui moral pozitiv pe front si în spatele său, de asemenea având un rol de consolare și nu în ultimul rând în procesele de comemorare ce au urmat anului 1918. În proiectul meu investighez materialele care aduc în discuție practicile muzicale evidențiind funcția lor politică.

6. Maria Costea, Biserică și națiune la Romulus Cândea; Proiectul își propune să identifice mesajul național în discursul istoriografiei ecleziastice. Ca reper istoriografic am apelat la opera lui Romulus Cândea, profesor la Universitatea din Cernăuți și la Academia de Teologie din Sibiu, instituții reprezentative ale discursului istoriografic ortodox din prima jumătate a secolului al XX-lea.

7. Corina Hațegan, Instrumentalizarea presei românești ( reviste, ziare) de către propagandă, în România 1980-1989 În vederea realizării acestei teme de cercetare voi analiza publicațiile apărute în anii 80, în România, cu precădere cele destinate unui anumit public (publicații pentru tineri, sport, umoristice etc.), având ca scop expunerea modul în care acestea au fost utilizate de către propagandă pentru a transmite mesajul Partidului. De asemenea, voi avea in vedere modul în care, utilizând presa scrisă, propaganda promova diferite stereotipuri, mituri naționale, cultul personalității etc.

8. Anca Șincan, Viața după viață a corpului episcopului Evloghie Ota și disputata proprietate asupra acestuia Proiect care se va compune din doua prezentari de conferinta (la Cambridge in Aprilie 2018 si la Bucuresti in Iunie 2018), un portret biografic in baza de date a proiectului Hidden Galleries si un articol in Religious State and Society Proiectul valorifica dosarele CNSAS de urmarire si panale ale episcopului stilist Evloghie Oța. Se va axa pe simbolismul plasat asupra corpului episcopului care a fost dezgropat de securitate si reîngropat într-o locație necunoscută și disputa ce a urmat acestui eveniment intre comunitatea ortodoxă stilista și statul român în anii 1980 cu o finalizare penală în anii 1990 asupra proprietății corpului episcopului Oța.

9. Eugeniu Nistor, Influenţe ale gândirii occidentale exercitate asupra sistemului de gândire al lui Lucian Blaga şi/sau poziţionările filosofului român în raport cu acestea. Sistemul de gândire al lui Lucian Blaga constituie, fără nici o îndoială, o operă de creaţie excepţională, dar el nu s-a ivit din nimic, asupra lui exercitându-se, pe măsura configurării şi “creşterii” lui unele influenţe ale filosofiei şi teologiei occidentale (şi aici avem în vedere în special filosofia lui Platon, Aristotel şi Plotin, dar şi a unor concepţii gnostice), fără a excepta însă unele idei ale gânditorilor medievali, mai mult sau mai puţin scolastici (de la Toma d’Aquino şi Roger Bacon până la Pascal, Descartes, Leibniz etc.), cele ale unor filosofi germani romantici (Goethe, Schelling) sau structurile de anvergură ale marilor gânditori europeni din epoca modernă (Kant, Schopenhauer, Hegel), precum şi operele diverşilor filosofi din epoca contemporană (Nietzsche, Freud, Jung, Chamberlain, Keyserling, Bergson, Poincaré, Frobenius, Spengler ş.a.). După cum nu putem ignora, în cercetările proiectate, nici posibilele influenţe datorate unor oameni de ştiinţă, şi îndeosebi fizicieni, psihologi, etnologi, istorici, antropologi, biologi, zoologi, etc., căci – aşa cum constată Blaga însuşi – chiar şi ştiinţa este o formă de creaţie care îşi structurează construcţiile teoretice (ipotezele şi „legile”) în funcţie de categoriile raţionale sau abisale – considerate valide – ale fiinţei omeneşti, dintr-un anumit timp şi loc. După cum, în unele cazuri, va trebui să ţinem seama nu atât de influenţe cât de poziţionările critice ale filosofului român în raport cu diverse aspecte ale filosofiei şi ştiinţei occidentale.

10. Iulian Boldea, Repere ale poeziei neomoderniste Poezia neomodernistă nu poate fi înţeleasă la adevărata ei dimensiune dacă neglijăm rolul unor grupări ori al unor creatori ce au anunţat-o. În acest context, trebuie să subliniem importanţa pe care a avut-o Cercul literar de la Sibiu şi Manifestul acestuia care îi formulează idealurile expresive şi estetice, dar şi însemnătatea în asumarea unui lirism novator, marcat de atracţia spre cotidian, spre o viziune expresionist-simbolică a realităţii, a poeţilor aparţinând aşa-numitei „generaţii a războiului”, Geo Dumitrescu şi Ion Caraion, sau a unui poet ce ilustrează cu strălucire neomodernismul, pe latura sa fantast-vizionară, Emil Botta. O primă încercare de redefinire a liricului, la sfârşitul epocii proletcultiste, o reprezintă mişcarea din jurul revistei “Steaua”. Poeţi precum A.E. Baconsky, Victor Felea, Aurel Rău, Aurel Gurghianu îşi propun şi, în bună măsură, izbutesc să regăsească esenţa lirismului, refăcând legăturile – brutal suspendate de dogmatismul proletcultist – cu marea tradiţie a literaturii interbelice. Regăsirea “din interior” a lirismului (Petru Poantă) se produce mai întâi în spaţiul pastelului, în care are loc o mutaţie semnificativă; peisajul nu mai e un mediu artificializat, un cadru exterior, el e absorbit în ţesătura poemului de către o gândire poetică ce participă la avatarurile cosmosului. De altfel, şi spaţiul poetic se diversifică, producându-se o alternanţă dihotomică a deschiderii spre ilimitat şi a claustrării. E regăsit, de asemenea, sentimentul grav al trecerii timpului, ca şi melancolia sau angoasa fiinţei umane confruntate cu absurdul existenţial, cu un univers ce nu răspunde la interogaţiile sale.

11. Maria Tătar-Dan, De la război la unire. Românii din Transilvania și România Mare Pornind de la premiza validată că ideea naţională nu se naşte dintr-odată, ci devine, se învaţă, iar naţiunea se dezvoltă ca efect al pedagogiei sale, prin prezenta temă de cercetare îmi propun o analiză asupra manierei în care identitatea naţională se redefineşte în noile graniţe ale României Mari, un subiect mai puţin supus interogaţiilor, momentul de la 1918 fiind cel mai adesea cercetat din perspectiva antecedentelor şi a modalităţii în care s-a realizat. România Mare a fost un proiect ambiţios care a construit însă pe vechile structuri identitare. Îmi propun astfel să urmăresc maniera în care într-un spaţiu multietnic şi pluri-confesional cum este cel al Transilvaniei, românii s-au redefinit şi au făcut eforturi sau s-au opus integrării într-un spaţiu cu o identitate proprie de care îi lega într-adevăr o limbă, o confesiune dar care şi-a definit naţiunea după propriile rigori, cu propriile aşteptări. Analiza va fi structurată pe două paliere: la nivelul reprezentărilor şi al imaginarului, al discursului şi un al doilea palier al realităţii, al universului cotidian, a manierei în care unirea a fost în fond trăită.

12. Ionuț Biliuță, Biserica Ortodoxă în anii Primului Război Mondial Prezenta temă de cercetare se va apleca asupra modului în care la nivel religios și instituțional Biserica Ortodoxă din România și Transilvania au înțeles să funcționeze în timpul Primului Război Mondial. Bazată pe o sumă de documente arhivistice, mărturii personale, articole provenite din ziare de epocă și reviste teologice, această cercetare își propune să pună în lumină reacțiile preoțimii de mir, a episcopatului și a clerului monahal la realitatea războiului. Prin implicarea directă a clerului în desfășurarea operațiunilor militare, în ajutorarea răniților, orfanilor și văduvelor, în mobilizarea socială a maselor în jurul ideii naționale, naționalizarea progresivă și militarizarea agresivă a clerului ortodox va avea consecințe nebănuite pentru viitoarea atitudine politică a acestuia în România Mare. De asemenea, un alt punct de interes va fi și modul în care războiul și-a pus amprenta asupra modului în care religia a ajuns să fie trăită în viața de zi cu zi, schimbările liturgice operate în cultul Bisericii, accentuarea gândirii apocaliptice și a cultului morții eroice, cum s-a schimbat limbajul pastoralelor episcopale și modul în care religia ca experiență a avut de suferit de pe urma războiului.

13. Narcis Martiniuc, Costumul bărbătesc din zonele etnografice Maramureș și Oaș: „mitologii naționale”, origini, evoluție, morfologie și simbol. Sec. XVII- XX - Studiu aplicat asupra structurii acestui costum (”de vestul României” – după cum apare în anumite studii de specialitate) în corelație cu factorii temporali și spațiali care-i condiționează dezvoltarea (care tine si de influente si preluari din alte spații etnografice/din alte zone ocupaționale), cu factorul dinamic (care tine de un spatiu/ocupatiile specifice ale factorului uman care l-a creat) și cu cel imaginar și artistic (preluari, modificări, interpretări ”culte” ale acestui costum);
- Integrarea acestui tip de vestimentație într-un cadru geografic mai amplu, în încercarea de a-i reconstitui ”vârsta” ”specificul” și ”biografia”;
- Locul și rolul pe care-l ocupă în elaborările artistice, culturale de tip ”național” ce vizează promovarea idealizată a imaginii țăranului – delimitări, tensiuni generate de posibilitățile de integrare a acestui gen de costum într-o structură unitară a portului românesc;
- Costumul de Maramureș/Oaș – și ”multiculturalismul istoric” - simbioze, transferuri dinspre portul altor națiuni.

2017

Proiectul General de Cercetare al Colectivului de Istorie pentru 2016-2019:
Intelectualii și construcția națiunii (1800-1948)
responsabil: prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, cercetător ştiinţific principal, gr. I

Proiect 2017: 1. Biserica și națiunea în Transilvania (1800-1948)

Evoluția istorică a societății moderne a demonstrat relațiile de interdependență dintre religie și ideologie, dintre religie și politică, dintre biserică și stat. Odată cu statul modern, ce s-a definit ca stat național, s-a instituit o relație specială între religie, stat și națiune. Un rol important în instituirea acestui rol l-a avut modul în care naționalismul religios și-a imaginat crearea unui nou mod de comunitate. Identitatea religioasă s-a construit prin discursul ritual și prin practica religioasă. Modul de construcție a comunităților religioase a reprezentat un model și pentru construcția națiunii. Așa cum arată Benedict Anderson, națiunile moderne înainte de a devenii o comunitate cu o conștiință puternică au fost o comunitate imaginară. Caracterul imaginat rezidă în faptul că membrii comunității trăiesc imaginea unei reale comuniuni cu ceilalți, în ciuda faptului că niciodată nu i-au cunoscut și nici vor ajunge probabil să-i cunoască. Trăirea acestei comuniuni cu ceilalți are la bază extrapolarea creatoare a imaginației care integrează totalitatea indivizilor ce participă la identitatea comunitară. Națiunea se imaginează ca o comunitate chiar în condițiile unei evidente inegalități, o fraternitate imaginată, ceea ce determină ca sute de milioane de oameni să fie solidari la bine și la rău. Sigur, se pune întrebarea, de ce doar o parte dintre cei care populează o regine să ia parte la acest plebiscit de fiecare zi, cum spunea Renan. Ceea ce dă ființă unei națiuni, , spunea Renan, „este o bogată moștenire de strădanii, sacrificii și dăruiri”. Or, tot Renan este acela care spune că „dintre toate, cultul strămoșilor este cel mai legitim”. Ca urmare, a aparține unei națiuni înseamnă a fi unul din moștenitorii acestui patrimoniu comun și indivizibil, a-l cunoaște și a-l cinsti. Aceea care stabilesc lista elementelor simbolice și materiale pe care trebuie să le întrunească o națiune demnă de acest nume sunt istoricii. Ei sunt aceea care fac „check-list” identitar: o istorie ce statuează continuitatea în raport cu marii înaintași, o serie de eroi pilduitori pentru virtuțile naționale, o limbă, monumente culturale, un folclor, locuri memorabile și un peisaj tipic, o mentalitate specifică, însemne oficiale etc. Or, la o națiune, cum sunt românii, în care biserica a fost multă vreme sigura instituție sigură din istoria lor, asocia fenomenului de creare a națiunii de biserică reprezintă una din cele mai relevante perspective de cercetare a istoriei națiunii.

Proiectul de cercetare va cuprinde ca subiecte majore următoarele aspecte:
1. Învățații secolului al XVIII-lea și descoperirea ideii de comunitate;
2. De la comunitatea religioasă la comunitatea națională;
3. Competiția dintre biserici pentru legitimarea națională;
4. Preotul ca profet al națiuni;
4. Biserica și formarea elitelor, elitele naționale;
5. Statul și biserica în perioada interbelică: gestionarea spațiului multiconfesional;
6. Identitate confesională/identitate națională.

Valorificare:
a) Conferință națională cu tema: Biserica și națiunea în Transilvania (1800-1948)
b) Publicarea volumului cu tema: Intelectualitatea ecleziastică și comunitatea în epoca modernă, responsabil Cornel Sigmirean, Iulian Boldea, Ionuț Biliuță

Responsabil: Dr. Cornel Sigmirean

2. 1957-2017: 60 de ani de cercetare istorică și filologică la I.C.S.U. „Gh. Șincai” din Tg. Mureș
responsabili proiect: prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, dr. Nicoleta Sălcudeanu

Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai” din Tîrgu-Mureş a luat fiinţă în anul 1957, ca secţie a Bazei de Cercetări Ştiinţifice a Academiei Române, destinat studierii istoriei din spaţiul central şi sud-estic al Transilvaniei. După aproape un deceniu de la fondare, în 1966, profilul instituţiei s-a redimensionat, prin crearea Secţiei de Filologie. În 1967, i s-a atribuit denumirea de Centru de Istorie, Filologie şi Istoria Artei, denumire schimbată în 1970 în Centru de Ştiinţe Sociale, fiind trecut în subordinea Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice. După schimbările intervenite în decembrie 1989, Centrul de Cercetare din Tîrgu-Mureş a revenit sub autoritatea Academiei Române şi a primit denumirea de Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai”. În cei 60 de ani de activitate, cercetătorii institutului au abordat în studiile lor problemele majore ale istoriei Transilvaniei. Specialiştii în istoria veche au cercetat cu prioritate aspecte legate de structura aşezărilor neo- şi eneolitice din arealul mureşean şi aspecte privind etnogeneza poporului român, prin reevaluarea rolului celţilor în procesul de geneză a poporului roman. Specialiştii istoriei Evului Mediu au vizat în cercetările lor istoria economiei agrare şi a mineritului şi istoria frecventării universităților străine, „peregrinaţia academică” a studenţilor din Transilvania la universităţile europene. Istoria modernă şi contemporană a fost cercetată din perspectiva marilor personalităţi, creatoare de istorie, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Avram Iancu, Iosif Hodoş, Alexandru Papiu Ilarian, Andrei Şaguna, Pavel Vasici, Teodor V. Păcăţian, Emanuil Gojdu, Lucian Blaga şi alţii. S-au obţinut rezultate remarcabile în investigarea procesului de formare a intelectualităţii transilvănene, prin reconstituirea geografiei universitare din Europa Centrală şi de Vest frecventată de români, maghiari și germani. Peste 170 studii şi 25 cărţi, realizate de cercetătorii institutului, au valorificat istoria elitelor transilvane din epoca modernă. Importante studii au fost dedicate istoriei minorităților naționale, maghiari, germani, evrei, țigani. În acest sens s-au evidențiat studiile despre modul cum au fost percepute naționalitățile în diferite momente ale istoriei moderne, despre conflicte și confluențe, transferuri culturale și bariere culturale, identități reprimate și deznaționalizare. În ultimii ani s-au conturat cercetări dedicate istoriei bisericii și vieții religioase în secolul al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea. De asemenea, s-au impus cercetările din domeniul istoriei culturii și ideologiilor politice, a nașterii modernității și a vieții cotidiene. Colectivul de filologie a participat la elaborarea monumentalei lucrări Dicţionarul general al literaturii române. De asemenea, a investigat teme precum istoria exilului literar, istoria culturii, imagologie, etnografia şi folclorul din Transilvania. În cei aproape 60 ani de existenţă, Institutului de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai” din Tîrgu-Mureş, cercetătorii au publicat peste 153 de volume, 7 dintre acestea obţinând premii ale Academiei Române.

Proiectul de cercetare are următoarele capitole:
1. Contextul istoric al anilor cincizeci care au dus la crearea Institutului;
2. Istorie și ideologie: ICSU „Gh. Șincai” în ani regimului comunist;
3. Istorii paralele: națiune/naționalități;
4. Istoriografia sub semnul dialogului cu valorile universale în cercetările de la Tg. Mureș;
5. ICSU „Gh. Șincai” și valorificarea istoriei locale;
6. Istorici și filologi: portrete intelectuale.

Valorificare:
Conferință națională: Șaizeci de ani de istoriografie la Tg. Mureș (1957-2017);
Volum de studii: Istoria Institutului de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” din Tg. Mureș

Responsabili: Dr. Cornel Sigmirean, Dr. Nicoleta Sălcudeanu

II. Proiecte individuale ale cercetătorilor I.C.S.U. „Gheorghe Şincai”

1. Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică din Transilvania în secolul XIX și prima jumătate a secolului al XX-lea.

Proiectul de cercetare va avea în vedere pregătirea teologică a preoților din Episcopia de Gherla Cluj în perioada 1867-1948. Așa cum se știe, la 1853 s-a înființat Mitropolia Greco-Catolică. Pe baza protocolului conferinţei ţinute la Viena, la 18 noiembrie 1850, la care au participat Arhiepiscopul de Esztergom şi Primat al Ungariei, Ioan Scitowski, Vasile Erdeli, episcopul unit de Oradea, ministrul de interne al imperiului, Al. Bach, ministrul pentru culte, contele Leo Thun şi consilierul Privitzer, împăratul Franz Iosif a aprobat înfiinţarea mitropoliei. După tratative cu Sfântul Scaun, Papa Pius al IX-lea a emis Bulla Ecclesiam Christi ex omni lingua din decembrie 1853, prin care Dieceza de Făgăraş era scoasă din subordinea Arhiepiscopiei de Esztergom şi înălţată la rang de Arhiepiscopie, cu titlul de Mitropolie de Alba Iulia şi Făgăraş, cu trei episcopii sufragane: de Oradea (înfiinţată în 1777), de Lugoj şi Gherla. Episcopia de Gherla era creată prin desprinderea a 629 de parohii şi filii de la Episcopia de Făgăraş, cu 261 229 de suflete şi din 144 de parohii şi filii desprinse de la Episcopia ruteană a Muncaciului, cu 97 121 suflete. În acest context, la Gherla, în vechiul oraș armenesc, a luat ființă un institut teologic, absolvenții acestuia vor reprezenta tema cercetării proiectului, identificând nivelul pregătirii teologice și culturale a preoților.

2. Nicoleta Sălcudeanu, Revizuire și revizionism în literatura postcomunistă

Începând cu anul 1989, după căderea comunismului, în critica literară românească, sub pretextul ideii de colaborare cu vechiul regim, s-a iscat un curent revizionist, predispus să reorganizeze tabloul axiologic al literaturii române mai degrabă dintr-o perspectivă etică, adesea dogmatică, nu rareori pur politică, criteriul estetic ca principiu fundamental în judecata de valoare postulat de Eugen Lovinescu trecând pe un plan secund. Unul din efectele nocive ale acestei abordări eticiste a reprezentat-o tendinţa de reconfigurare artificială a tablei de valori în manieră maniheică şi schematică, ajungându-se chiar la constituirea unei false ierarhii, prin excomunicări şi recrutări simbolice, bazată exclusiv pe percepţii eticiste şi chiar resentimente politice sau de altă natură. Făcând în prealabil o obligatorie distincţie între conceptul de revizuire estetică şi cel de revizionism, cercetarea îşi propune să semnaleze şi să facă o evaluare a principalelor momente de distorsiune revizionistă postdecembristă.

3. Corina Teodor, In căutarea unei istoriografii „naționale”: rolul istoricilor ardeleni in anii 20 ai sec. XX

Se are în atenție un lung itinerariu de revizuiri și întregiri istoriografice, în care se va urmări atât evoluția concepției istoricilor ardeleni, cât și a metodelor de cercetare, pentru a identifica cum și-au făcut loc în noul discurs istoriografic de după 1 decembrie 1918.

4. Simon Zsolt, Finanţele bisericilor parohiale în oraşele medievale transilvane

În lucrarea planificată dorim să analizăm veniturile și cheltuielile bisericilor parohiale în oraşele medievale transilvane, în special a parohiei din Sibiu, despre care s-a păstrat un material de arhivă bogat.

5. Marian Zăloagă, Muzică și rivalități naționale în secolele XIX-XX

Tema se concentrează asupra culturii muzicale săsești în secolele XIX-XX. Se intenționează investigarea modului în care producția muzicală a fost receptată și subordonată în diverse momente rivalităților dintre grupurile etnice din Transilvania. In mod specific, atenția va fi concentrată asupra locului rezervat muzicii în contextul declanșării primului război mondial.

6. Maria Costea, Aspecte ale relaţiilor UE - Rusia în primele decenii ale secolului XXI.

Lucrarea va utiliza documente relevante pentru politica Bruxelles-ului faţă de Rusia, precum surse ruseşti. Lucrarea va analiza în spirit critic politica Bruxelles-ului, a Moscovei şi a unor state foste republici sovietice.

7. Novák Zoltán, Dileme naționale: etnicii maghiari în timpul regimului comunist

Proiectul are în vedere cercetarea discursului public al elitelor maghiare în timpul regimului comunist. Obligate prin constrângerile politice să-și însușească discursul oficial, elitele maghiare au practicat și un discurs etnic, prin care se legitimau în conștiința propriilor conaționali.

8. Anca Șincan, De la intelectuali publici la elite tehnice. Transformarea statutului elitelor intelectuale interbelice dupa instaurarea regimului comunist

Proiectul de cercetare se bazează pe materiale din arhiva CNSAS privind adaptarea elitelor intelectuale interbelice în noul regim communist şi strategiile lor de supravieţuire în noua formulă ideologică. Proiectul se va referi şi la modul în care noul regim este capabil să integreze capitalul intelectual şi să îl folosească în sprijinul propriilor viziuni ideologice.

9. Eugeniu Nistor, 1.Filosofia românească din Transilvania, de la începuturi până în prezent. Sistemul filosofic al lui Lucian Blaga

Vor fi abordate diverse aspecte ale fenomenului spiritual românesc, laic şi religios, care configurează un profil al sufletului autohton. O morală socială în timpul istoric - toate aceste cercetări etapizate având drept scop final un studiu obiectiv extins, în vederea elaborării, cu participarea unui colectiv de specialiști de la Institutul de Filosofie şi Psihologie "C. Rădulescu-Motru", al Academiei Române, a proiectatei ISTORII A FILOSOFIEI ROMÂNEŞTI, în coord. Acad. Alexandru Surdu. Se va înțelege că filosofia Lui Lucian Blaga contează în cadrul acestui proiect ca un fel de nucleu central, derivat din tot ce a însemnat gândire filosofică românească în Transilvania, până în prima jumătate a veacului XX.

9. Eugeniu Nistor, 2. Gândire și comunicare în sistemul de relații publice.

Cum viața noastră pare a fi / este tot mai accelerată, cercetările actuale din domeniul comunicării publice iau în calcul această dinamică socială, tocmai pentru a găsi posibilități de sincronizare între mișcarea socială și ideile veacului, în contextul modificării continue atât a condițiilor de existență umană, cât și a metamorfozelor mijloacelor de comunicare în masă.

10. Iulian Boldea, Emil Botta şi modernismul poetic românesc

Ne propunem să demonstrăm faptul că poezia lui Emil Botta s-a impus printr-o individualitate incontestabilă în contextul lirismului interbelic. "Întunecatul April", volumul său de debut din 1937, a fost primit de critica literară a vremii tocmai în sensul “semnelor noi de lirism” pe care le aducea cu sine. Lirica lui Emil Botta se caracterizează şi printr-un patetism oracular şi o frenezie imagistică de sursă romantică, printr-o ironie teatralizantă ce spiritualizează lucrurile şi făpturile, conferindu-le un contur himeric şi o deschidere spre fantasticul aspectelor umile ale existenţei.

11. Maria Tătar-Dan, Românii din Transilvania între tradiție și modernitate (sf. sec. XIX - încep. Sec. XX)

Tema de cercetare, Românii din Transilvania între tradiție și modernitate (sf. sec. XIX-încep. Sec. XX) continuă cercetările anterioare asupra aspectelor majore care privesc procesul de modernizare în Transilvania, în special a manierei în care românii transilvăneni și-au asumat modelul occidental de societate.

12. Ionuț Biliuță, „Transnistria creștină”? Activitatea preoților legionari la est de Nistru între 1941-1944

Prezentul proiect de cercetare se va axa pe activitatea naționalistă a preoților cu simpatii legionare și antisemite în cadrul Exarhatului Ortodox stabilit de către administrația românească și Biserica Ortodoxă din România pe teritoriile cucerite în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial dincolo de Nistru (1941). Accentul cercetării se va axa atât pe activitatea misionară antisemită și pro-românească din aceste teritorii, dar asupra destinului acestor clerici după 1944, după ce teritoriile vor reveni in cadrul Uniunii Sovietice. Axându-se pe capacitatea de supraviețuire a acestor clerici, prezentul proiect va demonstra că, indiferent de gravitatea faptelor comise pe Frontul de Est (crime de război, jafuri, deportări, etc.), destinul acestor preoți nu va fi afectat de instaurarea regimului comunist în România, mulți dintre aceștia nesuferind rigorile justiției române pentru faptele lor.

13. Narcis Martiniuc, Costumul bărbătesc din zonele etnografice Maramureș și Oaș: ”mitologii naționale”, origini, evoluție, morfologie și simbol. Sec. XVII-XX

- Studiu aplicat asupra structurii acestui costum („de vestul României” – după cum apare în anumite studii de specialitate) în corelație cu factorii temporali și spațiali care-i condiționează dezvoltarea (care ţine şi de influenţe și preluări din alte spații etnografice/din alte zone ocupaționale), cu factorul dinamic (care ţine de un spațiu/ocupațiile specifice ale factorului uman care l-a creat) și cu cel imaginar și artistic (preluări, modificări, interpretări „culte” ale acestui costum);
- Integrarea acestui tip de vestimentație într-un cadru geografic mai amplu, în încercarea de a-i reconstitui „vârsta”, „specificul” și ”biografia”;
- Locul și rolul pe care-l ocupă în elaborările artistice, culturale de tip „național” ce vizează promovarea idealizată a imaginii țăranului – delimitări, tensiuni generate de posibilitățile de integrare a acestui gen de costum într-o structură unitară a portului românesc;
- Costumul de Maramureș/Oaș – și „multiculturalismul istoric” - simbioze, transferuri dinspre portul altor națiuni.

2016

Proiectul General de Cercetare al Colectivului de Istorie pentru 2016-2019:
Intelectualii și construcția națiunii ( 1800-1948)
responsabil: prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, cercetător ştiinţific principal, gr. I

Proiect 2016: Istoriografia transilvană și proiectul național în secolul al XIX-lea

Proiectul anual de cercetare Istoriografia transilvană și proiectul național în secolul al XIX-lea, reprezintă un capitol al proiectului de cercetare al Institutului pe anii 2016-2019, Intelectualii și construcția națiunii ( 1800-1948). Cercetarea pleacă de la premiza că societatea transilvană modernă, ca de altfel întreaga istorie a Europei Centrale, a stat sub semnul nașterii națiunilor moderne, operă a elitelor intelectuale și politice.

În perioada de trecere de la vechea societate a ordinelor, dominată de valorile aristocratice și de ierarhiile dictate de mărimea proprietăților, la o societate mai fluidă, guvernată de valori burgheze, intelectualii au fost cei care au căutat răspunsuri la noile provocări ale societății, ei au fost creatorii marilor ideologii. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, epoca înfloririi culturii europene, intelectualii au devenit „interpreții spiritului epocii și profeții timpurilor viitoare”, ei au fost creatorii marilor curente apărute în mișcările filosofice, politice și literare (romantismul, socialismul, liberalismul, naționalismul etc.), curente care se află la originea marilor transformări din epoca contemporană.

Indiscutabil, ideologia care a dominat secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea a fost ideologia națională, care a dus la formarea națiunii moderne: politizarea etniei prin renunțarea la izolare și prin trecerea la acțiunea politică, mobilizarea națiunii în vederea autonomiei și fondarea statelor naționale. Intelectualitatea a fost creatoarea națiunii și purtătoarea de cuvânt a intereselor națiunii. Intelectualii din Transilvania credeau că fiecare națiune își are proprii eroi, are o istorie, prezentul aflându-se într-o strânsă legătură cu trecutul. Pentru români, reperul istoric a fost originea romană a poporului și latinitatea limbii române. Mircea Eliade, marele istoric al religiilor, afirma în acest sens că: În zorile lumii moderne, „originea” se bucura de un prestigiu aproape magic. A avea o „origine” bine stabilită însemna, de fapt, a te prevala de o viziune nobilă. „Suntem urmașii Romei” repetau cu mândrie intelectualii români din veacul al XIX-lea. Conștiința descendenței latine era însoțită la ei de un fel de participare mistică la măreția Romei.

Prezentă în cultura română încă din epoca umanistă, prin opera cronicarilor Grigore Ureche, Miron Costin, apoi la Dimitrie Cantemir, ideea originii romane a devenit activă începând cu secolul al XVIII-lea. Printre argumentele folosite de episcopul Inochentie Micu Klein în memoriile sale către Curtea de la Viena, în care cerea drepturi egale pentru români, era și acela al originii romane și a continuității românilor în vechea Dacie: românii viețuiesc aici neîntrerupt de pe timpul împăratului Traian. Originea romană a poporului român va reveni ca argument în revendicărilor elitei românești formulate în Supplex Libellus Valachorum, înaintat Vienei la 1791: Națiunea română este azi cea mai veche dintre toate națiunile Transilvaniei. Ea se trage din coloniștii lui Traian, care de atunci aici trăiesc fără întrerupere. Originea romană a poporului român va reprezenta tema centrală a operei învățaților Școlii Ardelene, care au susținut originea pur romană a românilor, promovând o adevărată mișcare de latinizare a limbii, pentru o integrare rapidă a culturii române în cultura europeană. Ideea latinității poporului și a limbii române va reprezenta o permanență și un reper, un marcator de identitate pe întreg secolul al XIX-lea.

Dezbaterile despre națiune și trecutul ei au dominat dezbaterile și reconstituirile din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Istoricii au devenit creatorii națiunii, narând în voluminoase studii despre trecutul propriilor națiuni. Cu toate că în a doua jumătate a secolului al XIX-lea istoriografia transilvană resimte tot mai mult influențele istorismului, care domina istoriografia europeană, (Leopold von Ranke, de exemplu), trecutul continua să reprezinte un element legitimator al proiectului național.

Din această perspectivă, proiectul de cercetare pe anul 2016 va fi dedicat prezentării diverselor aspecte ale paradigmei naționale și modul cum istoricii l-au valorificat ca parte a proiectului național

Temele proiectului și responsabilii:
- Istoriografia și discursul național, Corina Teodor;
- Istoriografia germană și istoria națională, Marian Zăloagă;
- Sensibilitățile romantismului și istoria națională, Iulian Boldea, Eugen Nistor
- Istoriografia maghiară și proiectul statului maghiar, Novák Zoltán, Simon Zsolt;
- Istoricii și revoluția de la 1848, Maria Dan;
- Istoriografia secolului al XIX-lea și triumful principiului de naționalitate la 1918, Cornel Sigmirean ;
- Istoriografia secolului XIX și originile naționalismului interbelic, Anca Șincan, Ionuț Biliuță.

Valorificare:
a) Conferință cu participare internațională, cu tema: Istoriografia transilvană și proiectul național al secolului al XIX-lea, responsabili Cornel Sigmirean, Corina Teodor, Maria Dan, termen 30 septembrie 2015
b) Publicarea volumului cu tema: Intelectualitatea ecleziastică și comunitatea în epoca modernă, responsabil Cornel Sigmirean, Corina Teodor

Teme personale de cercetare :
1. Cornel Sigmirean, Preotul ca model social
2. Nicoleta Sălcudeanu - Revizuire și revizionism în literatura postcomunistă
3. Corina Teodor - Istorie si istorici in Transilvania (deceniul trei al sec. XX).
4. Simon Zsolt - Studiile universitare ale preoților transilvani în Epoca Premodernă
5. Marian Zăloagă - Muzica in cultura săseasca in secolul XIX, Romii din Transilvania in secolele XVIII-XIX
6. Maria Costea – 1. Relaţiile între Uniunea Europeană şi Uniunea Eurasiatica; 2. Relaţiile româno-belgiene în secolul XX.
7. Novák Csaba Zoltán – 1. Intelectuali in perioada comunista; 2. Consiliul Oamenilor Muncii de Nationalitate Maghiara
8. Anca Șincan - Elite si modernizare in perioade de schimbare de regim. Elita religioasa la începutul regimului comunist
9. Eugeniu Nistor – 1. Filosofia lui Lucian Blaga; 2. Gândire şi comunicare în sistemul de relaţii publice.
10. Iulian Boldea - 1. Memorie si identitate. Intelectualii romani in perioada comunista - reprezentări autobiografice; 2. Dincolo de tranzitivitate. Poezia Ilenei Mălăncioiu; 3. Provocările limitei. Ana Blandiana - memorialistica de călătorie
11. Maria Tătar-Dan - Românii din Transilvania între tradiție și modernitate (sf. sec. XIX-încep. sec XX)
12. Ionuț Biliuță - Preoțimea universitară ardeleană, de la dubla monarhie la național-comunismul românesc. Traiectorii academice și politice

Revista
În vederea citării ISI și înscrierii în baze de date BDI a Anuarului Institutului de Cercetări Socio-Umane ”Gheorghe Șincai” se va asigura frecvența apariției, respectarea convențiilor editoriale internaționale cu privire la datele de informatizare, la modul de prezentare a rezumatelor, a informațiilor bibliografice și a referințelor citate.

Diseminarea cercetărilor:
Participarea fiecărui cercetător la cel puțin 2 manifestări științifice naționale și una cu participare internațională și publicarea a minim 2 studii în reviste BDI sau volume de studii apărute în edituri recunoscute.

Resurse umane
- Angajarea unui cercetător pe o perioadă nedeterminată, în postul vacant de asistent de cercetare ;

Baza materială
- Achiziționarea principalelor publicații științifice din domeniul istoriei.
- Accesul la baze de date internaționale
- Inventarierea întregului fond de carte al Bibliotecii Academiei, Baza Târgu-Mureș

2015

Program de cercetare nr. 1: Intelectualii și societatea transilvană în epoca modernă 1700-1948, responsabil: prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, cercetător ştiinţific principal, gr. I

Capitolul: Intelectualitatea ecleziastică și comunitatea în epoca modernă

Proiectul anual de cercetare Intelectualitatea ecleziastică și comunitatea, din cadrul proiectului general de cercetare al Istitutului, Intelectualii și societatea transilvană în epoca modernă 1700-1948, propus ca temă de cercetare pe anul 2015, pleacă de la premiza că societatea transilvană modernă, ca de altfel întreaga arie de cultură și civilizație din centrul și sud-estul Europei, s-a creat sub semnul etosului instruirii. Cultura și școala au reprezentat pentru certățenii fostului imperiu un ”adevărat bulevard al succesului”, toate clasele sociale și toate elitele naționale au acceptat primatul instruirii, iar dacă nu, l-au recunoscut formal, conformându-se implicit regulilor sale. Aristocrația a găsit în instruire și cultură legitimarea propriei existențe într-o lume aflată în plin proces de modernizare, iar păturile de mijloc și chiar țărănimea au identificat în școlă, în instruire, speranța că o nouă generație va trece granița care o separă de cei bogați, de aristocrație. Pentru tot mai mulți români, școala reprezenta o șansă a emancipării ca individ și, în perspectivă, ca națiune. Cei mai mulți cetățeni visau la o înnobilare prin cultură, în măsură în care în secolul al XIX-lea considerăm aristocrația ca model de ghidaj social, clasa celor instruiți și culturalizați.

Intelectualitatea Transilvaniei, mai ales în cazul românilor, a fost în parte creația politicii confesionale, în secolul al XVIII-lea, iar în secolul al XIX-lea, al politicii de modernizare a societății, promovate constant de Viena, preocuptă de recuperarea decalajelor ce o despărțeau de Europa de Vest. Astfel, pe parcursul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, circa 17 000 de români din Transilvania și Banat au urmat studii în institute de teologice, academii și universități din Imperiul dunărean și din Europa de Vest. La universitățile din Europa Centrală și de Vest între anii 1850-1919 au studiat peste 9 000 de tineri români, germani și maghiari. La aceștia, se adaugă absolvenții maghiari, germani și evrei de la instituțiile de învățământ superior din Transilvania, Ungaria, Slovacia și Croația, încă ne evaluați statistic.

Astfel, intelectualii din Transilvania s-au aflat la originea marilor curente ideologice al secolelor al XIX-lea și al XX-lea, romantismul, liberalismul, socialismul, naționalismul etc. Intelectualii, așa cum arată Paul Bénichou, au fost interpreții epocii, „profeții” timpurilor viitoare, au făcut parte din mișcările de emancipare politică, națională și socială, ca purtători de cuvânt sau ca agenți de mobilizare, chiar liderii unor partide politice.

În cercetarea noastră, prin „intelectuali” am definit categoria socială formată din oameni de știință, oameni de litere, medici, avocați, profesori, preoți, ingineri cu funcții publice, de asemenea ofițerii. Sunt categoriile sociale care s-au impus în societate începând cu secolul al XIX-lea, pe fondul trecerii de la vechea societate a ordinelor, dominată de valorile aristocratice și de ierarhii dictate de mărimea proprietăților, la o societate burgheză, dominată de valori meritocratice. Ca reper metodologic în definirea categoriei sociale de intelectuali, fără al absolutiza, am luat considerarea studiile. Educația are, printre multe alte roluri, și acela de selecție, clasificare și alocare a resurselor umane în societate. Învățământul superior, începând cu secolul al XIX-lea, a devenit o condiție importantă pentru promovarea individului pe scară socială, diploma universitară a devenit un mod de legitimare a individului în societate, a fie educat a devenit o cerință socială era dovada unui orizont cultura.

Istoria intelectualității a devenit un mod de a citi istoria societății din secolele XVIII și XX, ca mod de a înțelege ierarhiile și dinamica socială fondată pe un capital simbolic (certificat de instituțiile școlare), de a înțelege rolul său în societate.

Însă, în cazul Transilvaniei, cu toate progresele înregistrate în epoca modernă, societatea era preponderent agrară. La 1850, 93,5 % din populația Transilvaniei trăia în mediul rural. În aceste condiții, intelectualitatea ecleziastică a rămas hotărâtoare pentru viața spirituală și culturală a comunităților. La începutul secolului al XIX-lea, intelectualitatea ecleziastică reprezenta 70 % din intelectualitatea transilvană, pentru a ajunge să reprezinte 36,6% la 1910. Prin urmare, preoții și protopopii greco-catolici și ortodocși în cazul românilor, respectiv omologii lor în cazul cofesiunilor catolică, reformată, luterană și unitariană, au fost cei care au intermediat între elita politică și culturală și marea masă a populației rurale. În cazul românilor, Biserica oferea singurul cadru de viață comunitară, în care preotul reprezenta pentru enoriași modelul de viață, atât în relație cu familia, cât și în relație cu puterea politică și cu celelalte instituții ale statului. În parte, situația era similară și pentru maghiari, sași și șfabi. Prin orizontul cultural și autoritatea religioasă, preoții și protopopii au constituit elita satelor și modelul de referință al valorilor societății transilvane.

Temele proiectului și responsabilii:
- Preoția ca ideal educațional, Cornel Sigmirean, Simon Zsolt;
- Preoții în viața culturală a Transilvaniei, Corina Teodor, Marian Zăloagă, Eugeniu Nistor
- Preotul în viața politică, Novák Zoltán, Anca Șincan;
- Preotul ca model societal, Maria Dan;
- Preotul în literatura secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea, Iulian Boldea;

Valorificare:
a) Conferință cu participare internațională, cu tema: Intelectalitatea ecleziastică și comunitatea în epoca modernă, responsabili Cornel Sigmirean, Corina Teodor, Maria Dan, termen 30 septembrie 2015
b) Publicarea volumului cu tema: Intelectualitatea ecleziastică și comunitatea în epoca modernă, responsabil Cornel Sigmirean, Corina Teodor

Teme personale de cercetare :
- Cornel Sigmirean, Preoții Episcopiei de Gherla. Studii și condiție socială;
- Nicoleta Sălcudean, Revizuire si revizionism in literatura postcomunista;
- Corina Teodor, Discurs clerical la sfârșitul sec. al XIX-lea și la începutul sec. XX în Transilvania
- Iulian Boldea, Elita ecleziastică și literatura (sfârșitul secolului al XIX-lea - prima jumătate a secolului XX).
- Simon Zsolt, Studenții teologi din Transilvania la universitățile străine între 1849-1918
- Marian Zăloagă, Cultura muzicală la sașiii ardeleni in lungul secol al XIXlea
- Novák Zoltán, Situația Bisericii Romano-Catolice din Transilvania în perioada comunistă. Studii de caz
- Anca Șincan, Anti-comunismul în scrierile elitei teologice ortodoxe transilvănene perioada interbelica;
- Maria Dan, Modernitate şi mondenitate în Transilvania la sfârşitul secolului al XIX- lea

Resurse umane
- Angajarea unui cercetător pe o perioadă determinată, respectiv pe doi ani, pentru a suplinii trecerea în concediu de creștere a copilului a cercetătoarei Maria Costea.
- Angajarea unui cercetător pe perioadă nedeterminată pe postul rămas vacant prin desfacerea contractului de muncă a cercetătoarei Carmen Dorlan.

2014

Program de cercetare nr. 1: Intelectualii și societatea transilvană în epoca modernă, responsabil: prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, cercetător ştiinţific principal, gr. I

Capitolul: Intelectualii: ideologii și destin politic, din cadrul proiectului general de cercetare Intelectualii și societatea transilvană în epoca modernă pleacă de la premiza că intelectualii s-au aflat la originea marilor curente ideologice al secolelor al XIX-lea și al XX-lea, romantismul, liberalismul, socialismul, naționalismul etc. Intelectualii, așa cum arată Paul Bénichou, au fost interpreții epocii, „profeții” timpurilor viitoare, au fost în mișcările de emancipare politică, națională sau socială, ca purtători de cuvânt sau ca agenți de mobilizare, chiar liderii unor partide politice, de orientare democratică sau totalitară. În cercetarea noastră, prin „intelectuali” am definit categoria socială formată din oameni de știință, oameni de litere, medici, avocați, profesori, preoți, ingineri cu funcții publice, de asemenea ofițerii. Sunt categoriile sociale care s-au impus în societate începând cu secolul al XIX-lea, pe fondul trecerii de la vechea societate a ordinelor, dominată de valorile aristocratice și de ierarhii dictate de mărimea proprietăților, la o societate burgheză, dominată de valori meritocratice. Ca reper metodologic în definirea categoriei sociale de intelectuali, fără al absolutiza, am luat considerarea studiile. Educația are, printre multe alte roluri, și acela de selecție, clasificare și alocare a resurselor umane în societate. Învățământul superior, începând cu secolul al XIX-lea, a devenit o condiție importantă pentru promovarea individului pe scară socială, diploma universitară a devenit un mod de legitimare a individului în societate, a fi educat a devenit o cerință socială și era dovada unui orizont cultural.

În cazul Transilvaniei, în care societatea modernă s-a creat sub semnul etosului instruirii, intelectualii, proveniți în mare parte din clasa de mijloc, au fost, în parte, ideologii și oamenii politici ai epocii moderne. Potrivit eruditului nobil francez Antoine Louis Claude Destutt de Tracy, ideologia reprezintă știința necesară îmbunătățirii condiției sociale și politice a oamenilor. Ca urmare, intelectualii, categoria socială capabilă să surprindă contradicțiile sociale și politice, au fost primii care au imaginat soluții, au generat idei, care apoi s-au agregat teoretic în marile ideologii ale epocii moderne. Într-o asemenea ipoteză, prin proiectul Intelectualii: ideologii și destine politice, ne propunem să parcurgem perioada de o sută de ani, de la 1848 la 1948, din perspectiva asumării de către intelectuali a ideologiilor timpului și a implicării lor în viața politică. Concret, proiectul va avea următoarele capitole:

- Receptarea operei filozofilor germani Kant, Fichte și Herder și nașterea ideologiei naționale în Transilvania;
- Intelectualii și proiectele naționale la 1848;
- Liberalismul și mișcările politico-naționale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea;
- Intelectualii și proiectele de reformare a monarhiei austro-ungare;
- Intelectualii în presa vremii, ziare, reviste și construcția națiunii;
- Intelectualii și ideologiile postromantismului est-european;
- Intelectualii și socialismul;
- Intelectualii și problema evreică;
- Intelectualii între modernism și tradiționalism;
- Secolul extremelor și intelectualii români din perioada interbelică.

2013

Program de cercetare nr. 1: Intelectualii și societatea transilvană în epoca modernă, responsabil: prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, cercetător ştiinţific principal, gr. I

Capitolul: Secolul al XIX-lea și idealul educațional în societatea transilvană

Studiul pleacă de la premiza că secolul al XIX-lea a fost perioada maximei încrederi a oamenilor în cultură. Pe fondul declinului fostelor profesii și ierarhii (armata, carierele ecleziastice), a consacrării societății meritocratice, statul și comunitățile au alocat o importanță tot mai mare culturii și educației. Pentru societate transilvană, ca de altfel pentru toate regiunile mai puțin dezvoltate ale Europei, educația și cultura au reprezentat principalele căi de ascensiune socială sau de menținere a statutului în comparație cu vechea aristocrație. În Europa Centrală societatea modernă s-a născut ca un proces declanșat de la vârf, josefinismul guvernamental fiind elocvent în acest sens, promovând acel etos al instruirii care a dominat apoi întreg secol al XIX-lea.

Astfel, etos-ul Europei Centrale, sub semnul căreia s-a derulat evoluție societății transilvane în secolul al XIX-lea, rezultat al unei combinații de elemente romantice și luministe, a postulat echivalența dintre progresul individual și de grup și accesul la informație, la educație, la cultură. Idealul educațional s-a adresat întregii societăți, a dominat toate programele politice și culturale, mai ales după anul 1848. În acest ideal s-au regăsit toate categoriile sociale și toate grupurile etnice. Educația a devenit modul de legitimare a indivizilor și a comunităților naționale.

2012

Program de cercetare nr. 1: Intelectualii și societatea transilvană în epoca modernă, responsabil: prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, cercetător ştiinţific principal, gr. I

Capitolul: Renașterea universitară și expansiunea categoriilor intelectuale în secolul al XIX-lea

Proiectul pornește de la premisa că secolul al XIX-lea a reprezentat una dintre cele mai strălucite perioade din cultura europeană, atunci au apărut marile mișcări filosofice, literare și politice (romantismul, socialismul, liberalismul, naționalismul etc.) care s-au aflat la originea marilor transformări din perioada contemporană. În secolul al XIX-lea, intelectualii în sensul restrâns de creatori, au ocupat un rol excepțional, ei au fost interpreții spiritului epocii și profeții timpurilor viitoare.

Intelectualii au fost prezenți în mișcările de emancipare politică, națională sau socială. Rolul lor a crescut pe fondul reformelor administrative și declinul anumitor profesii (armată, carierele ecleziastice) și afirmării unor noi profesii, avocați, medici, profesori, ingineri.

Principala cale de ascensiune socială în rândul categoriilor intelectuale a reprezentat-o instruirea universitară. A crescut, ca urmare, numărul universităților în întreaga Europă, circa 250 la mijlocul secolului al XIX-lea. În Transilvania, ca provincie a Imperiului dunărean, funcționau 3 academii de drept iar din 1872 o universitate la Cluj. În Regat au luat naștere Universitățile de la Iași și București. Dar, o mare parte a intelectualității s-a format în Universitățile din Europa Centrală și de Vest.

2011

Program de cercetare nr. 1: Dicţionar biografic al personalităţilor din Transilvania, responsabil: prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, cercetător ştiinţific principal, gr. I.

2009-2010

Program de cercetare nr. 1: Dicţionar biografic al personalităţilor din Transilvania, responsabil: prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, cercetător ştiinţific principal, gr. I;

2008-2009

Program de cercetare nr. 1: Dicţionar biografic al personalităţilor din Transilvania, responsabil: prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, cercetător ştiinţific principal, gr. I;

2007-2008

Program de cercetare nr. 1: Dicţionar biografic al personalităţilor din Transilvania, responsabil: dr. Ioan Chiorean, cercetător ştiinţific principal, gr. I

Program de cercetare nr. 2: Antichitatea târzie, responsabil: conf. univ. dr. Adrian Husar, cercetător ştiinţific gr. II;

2006-2007

Program de cercetare nr. 1: Dicţionar biografic al personalităţilor din Transilvania, responsabil: dr. Grigore Ploeşteanu, cercetător ştiinţific principal, gr. I;

Program de cercetare nr. 2: Antichitatea târzie, responsabil: conf. univ. dr. Adrian Husar, cercetător ştiinţific gr. II;

2005-2006

Program de cercetare nr. 1: Dicţionar biografic al personalităţilor din Transilvania, responsabil: dr. Grigore Ploeşteanu, cercetător ştiinţific principal, gr. I;

Program de cercetare nr. 2: Antichitatea târzie, responsabil: conf. univ. dr. Adrian Husar, cercetător ştiinţific gr. II;

2004-2005

Program de cercetare nr. 1: Dicţionar biografic al personalităţilor din Transilvania, responsabil: dr. Grigore Ploeşteanu, cercetător ştiinţific principal, gr. I.;

Program de cercetare nr. 2: Antichitatea târzie, responsabil: conf. univ. dr. Adrian Husar, cercetător ştiinţific gr. II;

Program de cercetare nr. 3: Intelectualitatea în istoria modernă a Transilvaniei, responsabil: dr. Ioan Chiorean, cercetător ştiinţific principal gr.I

Programul nr. 4: Identităţi etnice, confesionale şi de gen în spaţiul românesc în secolele XVII-XVIII, responsabil: Corina Teodor cerc. şt. III.

2002-2005

Programul de cercetare al colectivului de filologie (Dr. Carmen Andraş, Dr. Nicoleta Sălcudeanu şi Olosz Katalin) nr. 1: Dicţionarul General al Literaturii Române, sub coordonarea Academiei Române.

Doriți să ne contactați?

Vă stăm la dispoziție și vă răspundem rapid la orice întrebare aveți pentru noi. De asemenea dacă doriți mai multe informații despre Institutul de Cercetări Socio-Umane "Gheorghe Șincai", cercetători, lucrări sau alte detalii, vă stăm la dispoziție. Ne puteți contacta prin mijloacele de mai jos:

Telefonic

0736.366.688
Luni - Vineri 8.00 - 16.00

Prin E-mail

secretariat.icsumures@acad-cj.ro

Prin Corespondență

Adresa noastră este:
Str. Al. Papiu Ilarian, Nr. 10/A, 540074, Târgu-Mureș, Jud. Mureș
România

2025

2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

II. Proiecte individuale ale cercetătorilor I.C.S.U. „Gheorghe Şincai”

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2009-2010

2008-2009

2007-2008

2006-2007

2005-2006

2004-2005

2002-2005

Abonează-te la newsletterul Institutului de Cercetări Socio-Umane "Gheorghe Șincai"